Argentinianul Angel Di Maria a fost acuzat de fraudă fiscală în Spania și, după ce și-a recunoscut greșeala și a ajuns la un acord cu autoritățile iberice, a fost condamnat la un an de închisoare și la plata unei amenzi de două milioane de euro.
Fotbalistul legitimat în prezent la PSG ar fi prejudiciat statul spaniol cu 1,5 milioane de euro între 2010 și 2014, sumă provenită din drepturile de imagine.
Într-un caz asemănător, Lionel Messi a primit 21 de luni de închisoare pentru că a fraudat statul spaniol cu 4,1 milioane de euro, sumă provenită din drepturile de imagine dintre 2007 şi 2009.
La fel ca și Messi, Angel Di Maria nu este totuși în pericol. Pedepsele mai mici de 24 de luni nu implică intrarea în închisoare, astfel că sancţiunea de un an primită de Di Maria este cu suspendare.
Cazul lui Di Maria este al doilea care atrage atenția în ultima săptămână. Cristiano Ronaldo este urmărit penal într-un dosar în care ibericii acuză că statul a fost fraudat cu nu mai puțin de 14,7 milioane de euro. Acuzarea subliniază faptul că jucătorul a profitat de o structură corporativă creată în 2010 pentru a ascunde de Trezoreria spaniolă venitul generat în acest stat pentru drepturile de imagine.