Într-un interviu pentru zerofotbal.ro, atleta Beatrice Andrei (22 de ani) și-a dezvăluit ambițiile și pasiunile. A fost și un shooting incendiar.

”M-am îndrăgostit de atletism pe la vârsta de 10 ani și uite-mă încă îndrăgostită de el!”, spune sportiva, care enumeră calitățile pe care trebuie să le aibă orice sportiv: ”Voință, răbdare, perseverență, ambiție, putere și multă muncă. Cred că orice sportiv trebuie să se gândească la limitele pe care le poate depăși și tocmai de aceea mulți dintre noi avem de lucrat la asta”.

”Fiecare sportiv are un idol și ar vrea să ajungă ca x sau y … și de ce nu și mai sus! Mie îmi place mult Allyson Felix”, mai spune ea.

”Nu sunt deloc dezordonată. Chiar îmi calculez tot ce am de făcut cu mare atenție și mă gândesc de câteva ori înainte să fac ceva, când vine vorba de o schimbare sau de a lua o decizie. Ambițioasă da…, asta clar! Pragmatică…, mmmm!”.

”Ciocolata chiar îmi place foarte mult! Știu ce ai vrut să spui. Nu pot să pronunț nimic în momentul de față, dar sigur o să anunț plăcerile mele nevinovate”, a declarat sportiva pentru zerofotbal.ro.

Betty e specialistă în probele 400 și 800 metri, dar și alergătoare de sută. Personal Best la 400 m e 59.12, reușit chiar pe 14 februarie, la București, la Naționalele Indoor. Împreună cu fetele de la Steaua (Florina Pierdevară, Bianca Răzor și Mihaela Nunu), e campioană națională cu ștafeta de 4×2 tururi, la sala de atletism renovată din Complexul Lia Manoliu.

–––-

Beatrice a îmbinat perfect muzica şi atletismul. Susţinută de părinţii săi, Maria şi Florin Andrei, amândoi profesori la Clubul Sportiv Şcolar Ploieşti, Beatrice a practicat de mică atletismul, dar, în paralel, a urmat şi cursuri de canto (de la vârsta de 11 ani). Alături de Andra, Betty a cântat în trupa French Kiss, dar și în Like Chocolate. S-au bucurat de mult succes după lansarea piesei ”Maria, Maria”.

Acum, Betty ar vrea să se lanseze într-un proiect solo.

”Cânt de la 13 ani, iar acum cel mai mult îmi doresc să pot intra printre numele mari din muzica românească”, declara ea, în urmă cu câțiva ani, pentru ziarulprahova.ro.

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News