Cine are ciuda pe Basescu? Si cui, in acelasi timp ii place la nebunie hocheiul pe gheata? Cu siguranta celui care a spart biroul presedintelui Antal Istvan, seful celor de la SC Miercurea Ciuc.
In timpul primului meci al finalei Ligii Nationale de hochei pe gheata (miercuri, SCMC – Steaua 2-1), biroul presedintelui clubului harghitean a fost spart, fiind furate unul dintre tricourile ce urmau sa fie daruite lui Traian Basescu si o esarfa in culorile clubului ciucan. “Nici nu confirm, nici nu infirm intamplarea”, a fost declaratia presedintelui Antal Istvan.
Inaintea primului angajament al meciului SC Miercurea Ciuc – Steaua, presedintele CSA Steaua, George Boroi, si Janos Kurko, finantatorul ciucanilor, au facut un apel la fair-play, daruindu-i consilierului prezidential Octavian Belu doua tricouri de hochei inscriptionate cu invitatii la corectitudine si cu numele sefului de stat. Pe parcursul jocului, echipamentul a fost lasat in biroul amintit, care a fost spart! Politia ancheteaza.
Meciul doi al finalei campionatului national se va disputa maine, la Bucuresti, de la ora 11.00 (in direct la TV Sport). Stelistii, care sunt aproape de a semna un contract cu Tissot, spera sa bata si sa castige finala, mai ales ca Basescu a promis ca-i va aduce la Cotroceni pe campionii Romaniei! Ciucanii ajung astazi in Bucuresti. In lot va fi inclus si E. Moldovan, in recuperarea caruia se spera pana la ora meciului.