”Deocamdată, voi rămâne în funcţie pentru returul de campionat. Este un moment foarte greu şi va urma o misiune dificilă, sunt foarte multe de făcut. Aştept şi eu nişte răspunsuri, însă soluţii se găsesc întotdeauna, în afara morţii. Până la vară voi coordona activitatea, apoi vom mai vedea”, a fost hotărârea de vineri a lui Negoescu, pe care i-a transmis-o preşedintelui Asociaţiei Judeţene de Fotbal, Tudor Emil (care, la rându-i, nu a avut vreo intenție să renunțe din cauza scandalului arbitrilor deghizați.

Gligoraş către Negoescu: ”Nu ai decât să te milogeşti în faţa lui Tudor!”

Vestea că Ţuţi Negoescu s-a răzgândit în privinţa demisiei a fost comentată public în termeni duri chiar de cei mai apropiaţi colaboratori din ultimii ani.

”Să rămâi până la adânci bătrâneţi, pentru că îţi doreşti acest lucru! Dar lipseşte prietenul tău cel mai drag, mâna ta cea dreaptă, ştii tu cine. Cel care a arbitrat cu deghizaţii (n.r. se referă la Cristi Grigoraşcu). ”De făcut”, nu ai decât să te milogeşti în faţa lui Tudor”, a comentat fostul vicepreşedinte al CJA Dâmboviţa, Liviu Gligoraş, care a părăsit fenomenul, deranjat că Tudor Emil impunea arbitri la meciuri.

Mihălăchioiu către Negoescu: ”Mai ai curajul sau decenţa să apari în public?”

Armand Mihălăchioiu a fost cel mai implicat susţinător al lui Ioan Negoescu la alegerile din 2013, pentru funcţia de preşedinte al AJF Dâmboviţa, însă acum nu ezită să-l conteste.

”Iată că cine intră în contact cu căpetenia fotbalului dâmboviţean (n.r. Tudor Emil), automat este spălat pe creier. Mă întreb, oare va mai avea Negoescu curajul sau decenţa să apară în public? Dacă da, cu ce credibilitate? Oare, cei doi, sunt străini de ce făcea ”gaşca de haiduci”?”.

Nici Cristian Catană, unul dintre arbitrii deghizați, nu a plecat!

De asemenea, Cristian Catană, unul dintre arbitrii acuzați că ar fi arbitrat deghizați în Turcia și în Cipru, meciuri manipulate în favoarea mafiei pariurilor, nu a renunțat la poziție.

Cel care a demascat întreaga rețea, fostul arbitru Armand Mihălăchioiu a trimis o scrisoare deschisă președintelui FRF, Răzvan Burleanu.

”Domnule Președinte,

Ca iubitor al fenomenului fotbal,fost practicant al acestui sport,mai apoi arbitru cu o activitate în domeniu de 26 de ani,conducător de club și observator de arbitri la nivel județean,actualmente suporter,revin după aproximativ trei ani și vă adresez o nouă scrisoare deschisă,cu alt conținut,în speranța că de această dată veți avea bună voința,timpul și aplecarea pentru a iniția demersurile necesare sau măcar veți elabora un răspuns.

Având în vedere recentele evenimente în care mai mulți de arbitri din jud.Dâmbovița au oficiat meciuri amicale în Turcia și Cipru,fiind astfel suspecți de implicare în “mafia pariurilor”,printre aceștia fiind chiar unul din cei mai expuși,secretarul AJF,Cristian Catană,vă rog să interveniți,în baza prevederilor regulamentare,pentru inițierea procedurilor de suspendare din funcție a acestuia până la finalizarea anchetei în derulare.Vă aduc la cunoștință că atât Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița,care nu desfășoară nicio anchetă pe subiect și nu a aplicat prevederile regulamentate în acest caz,cât nici Comisia Județeană de Arbitri,nu s-au delimitat public de aceste acte care aduc grave prejudicii de imagine și integritate activității fotbalistice din România.

Vă reamintesc că fostul Secretar General al Federației Române de Fotbal,Gheorghe Chivorchian,s-a autosuspendat din funcție că urmare a implicării domniei sale într-o anchetă penală”.

Cazul arbitriloror deghizați e cercetat de Poliția a descins la sediul AJF Dâmbovița! Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Dosar penal pentru înșelăciune.

Și FRF anchetează cazul.

Lista celor care au avut legătură cu amicalele cu probleme
  • Cristian Catană (foto, sus) – 27 de ani, arbitru Liga 3: secretar general AJF; nu i s-a putut desface contractul de muncă și e în funcție.
  • Dan Petre – 32 de ani, instructor de înot, arbitru Liga 4.
  • Răzvan Nedelcu (21 de ani, asistent liga a patra).
  • Laurențiu Nicolae (24 de ani, asistent activ la nivel de județeană)
  • Cristian Grigoraşcu – 40 de ani, jandarm, vicepreşedinte Comisia Judeţeană de Arbitri Dâmboviţa; eliberat din funcție.
  • Costinel Neagu – 40 de ani, secretarul Comisie de Apel AJF Dâmboviţa, jurnalist sportiv; eliberat din funcție
  • Valentin Mihalache -39 de ani, primar PNL Dărmănești (Dâmbovița), observator AJF Dâmboviţa.
  • Septimiu Burtescu -41 de ani, ex-arbitru FIFA futsal, arbitru Liga 4 Dâmboviţa, consilier DJST Dâmboviţa.
  • Ionuţ Duţu, Marian Mălău, Adrian Păunescu şi Emanuel Popescu ar mai fi pe listă, conform gsp.ro.Toți cei care erau arbitri activi au fost suspendați până la finalizarea anchetei.

Ce decizii luase AJF Dâmbovița

  • a fost demisă toată Comisia pentru Statutul jucătorului.
  • președintele acestui for era Septimiu Burtescu, fostul arbitru de fotbal și de futsal, despre care s-a spus că era cel care a orchestrat prezența arbitirilor dâmbovițeni la meciurile din Cipru și din Turcia.
  • Dan Petre, unul dintre arbitrii care au oficial la meciuri presupus a fi fost manipulate pentru pariuri, a pierdut calitatea de membru în comisia forului condus de Emil Tudor.
  • s-a renunțat și la fostul jurnalist Costinel Neagu, secretarul comisiei, care oficiase și el la meciuri amicale în această iarnă.
  • În cazul lui Cristian Catană, alt arbitru prezent la meciurile despre care s-a scris în ultima vreme, secretar general în Comisia pentru Statutul Jucătorului și secretar al AJF Dâmbovița, s-a consultat codul muncii și nu i s-a putut deface contractul.

Urmărește-ne pe Google News