Amintirea meciului cu Steaua plutea în Giuleşti, dar euforia a fost curmată brusc de oaspeţi. La capătul unui contraatac letal, Andrei Cristea îl lobează pe Bornescu (10). Dincolo, un minut mai târziu, giuleştenii cer penalty, la un brânci al lui Moţi asupra lui Ioniţă, dar Haţegan se face că plouă. Torje duce o fază pe cont propriu, iar Alexe catapultează mingea în plasa porţii rapidiste: 0-2 (24)! Tribuna vişinie începe să semene a bibliotecă. Grigorie ratează inexplicabil (26, 30), apoi vine rândul lui Herea (32).
Pulhac a fost eliminat în minutul 41
Dinamo începe să tremure în ghete, iar autogolul lui Kone pică firesc, după o altă gafă a portarului Curcă, cu evoluţii omonime cu numele (33). Rechinii vişinii simt miros de sânge şi Ioniţă nivelează tabela (37), după o cursă pe stânga a lui Bozovici. Cartonaşul roşul văzut de Pulhac le pune “câinilor” botniţă. Pentru elevii lui ţălnar, repriza secundă e o bătaie cu prosopul ud. Ioniţă (54, 66), Helder (60) şi Răduţă (68, 73) îşi bat joc de ocazii. Dinamo fură din notiţele lui Mourinho, aleargă până la epuizare şi îngheaţă un meci ce părea compromis. Roş-albii au prima şansă la ultimul loc de Europa League, Rapidul mai speră. La punctele din meciul cu cântec cu Timişoara!