Primii care s-au prezentat la sediul DNA Piteşti, miercuri dimineaţă, au fost Aurel Bogaciu şi Marcel Lică.
Bogaciu, Corpodean, Savaniu şi Lică au mai fost audiaţi de procurori în data de 17 aprilie, când au aflat că au fost puşi sub acuzare pentru luare de mită. Arbitrul Tiberiu Lajos a lipsit de la audierile din 17 aprilie, din cauza unui deces în familie.
Ceilalţi patru inculpaţi în dosarul de corupţie, respectiv Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu, se află în continuare în arest preventiv, urmând ca Tribunalul Argeş să se pronunţe asupra cererilor de eliberare sub control judiciar depuse de avocaţii lor.
Curtea de Apel Piteşti a respins, pe 17 aprilie, recursurile depuse de cei patru împotriva arestării preventive decise de Tribunalul Argeş.
Cornel Penescu, Gheorghe Constantin, Liviu Făcăleaţă şi Cristian Libertatu au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, pe 14 aprilie.
Procurorii DNA îl acuză pe Cornel Penescu, patronul echipei FC Argeş, acţionar şi asociat la SC PIC S.A. Piteşti, de trei infracţiuni de dare de mită, dintre care două în formă continuată, iar pe Liviu Ilie Făcăleaţă, persoană din anturajul lui Penescu, de dare de mită şi complicitate la dare de mită în formă continuată.
În acelaşi dosar sunt cercetaţi Gheorghe Constantin, preşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, şi Dan Cristian Libertatu, fost director al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Argeş, în sarcina căruia s-a reţinut o infracţiune de luare de mită.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!