Deşi e o echipă relativ recent creată, Vectra România s-a impus fără probleme în Raliul faraonilor. Francezul David Casteu a câştigat medalia de aur la categoriile Experţi şi Overall, olandezul Frans Verhoeven a fost primul la categoria Racing şi al doilea la Overall, sătmăreanul Emanuel Gyenes
a luat argintul la Ra-cing, iar team-managerul Marcel Butuza a câştigat bronzul la categoria Experţi. Pe lângă aceste performanţe, echipa română a reuşit să se claseze în două etape pe toate cele trei locuri ale podiumului, într-una dintre ele Gyenes ocupând chiar locul I. A fost prima victorie a unui român pe un circuit de motociclism.
Butuza, milionarul braşovean care a creat această echipă, a declarat aseară, la sosirea acasă: „Raliul faraonilor e cel mai dificil raliu din lume după Dakar. Mai avem de lucru până în ianuarie, când vom lua startul în Dakar, însă sunt sigur că vom face o impresie bună şi în America de Sud (n.r. – din cauza insecurităţii, organizatorii au mutat Raliul Dakar din Africa în America de Sud)”.