Simionescu a câştigat grupa C în urma victoriilor obținute în fața georgianului Vahtang Okruaşvili şi a germanului Pierre Borkowski. În semifinale, românul a trecut de sud-coreeanul Soo-Whan Kim iar în finală, Simionescu l-a eliminat pe ucraineanul Iakiv Hammo.

Pentru această performanță, Vlăduţ Simionescu a primit 100 de puncte în clasamentul IJF. Openul european de la Roma va fi următoarea competiție la care va participa judoka român. 

La Openul european de la Sofia au participat 452 de sportivi din 51 de ţări. Alţi doi judoka români, Cristian Bodîrlău la 81 de kilograme şi Violeta Dumitru la 48 de kilograme, au încheiat competiţia pe locul cinci.

 
 

Urmărește-ne pe Google News