Problemele lui Aurel Ghindaru au apărut în 2005, când a fost internat pentru prima dată la Spitalul de Psihiatrie din Brașov. Ulterior, fotbalistul supranumit „Parai mare” a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Ștei, din județul Bihor.

Frații „Parai Mare” (Aurel Ghindaru) și „Parai Mic” (Vasile Ghindaru) își câștigaseră poreclele pentru că așa i se adresau mereu patronului Ioan Neculaie: „Dă-ne paraii!” (n.r. dolarii). 

Vasile, fratele lui Aurel, este stabilit în Irlanda și va ajunge luni la Brașov.

Aurel Ghindaru a jucat la ICIM Brașov (‘91-97), FC Brașov (97-98, 99-02) și Metrom (99). A disputat 117 meciuri pentru FC Brașov, 79 în L1, 30 în L2 și câte 4 în Cupa României și Cupa UEFA, inclusiv în celebra „dublă” cu Inter Milano (2001).

În 2021, Gazeta Sporturilor a publicat un reportaj răvășitor despre drama prin care trece Aurel Ghindaru, diagnosticat cu schizofrenie cronică.

 
 

Urmărește-ne pe Google News