Gruparea din oraşul Linz, calificată în optimile de finală ale actualei ediţii a competiţiei Europa League, a fost acuzată că a reluat prematur antrenamentele colective, informează Agerpres.

Scandalul a fost declanşat de o înregistrare video realizată în timpul şedinţelor de pregătire, care demonstrează că fotbaliştii de la LASK s-au antrenat în efectiv complet în patru rânduri, într-o perioadă în care erau autorizate doar antrenamente în grupuri de maximum şase jucători.

În urma acestei sancţiuni, LASK Linz a coborât pe poziţia secundă a clasamentului, cedând fotoliul de lider rivalei Red Bull Salzburg, diferenţa dintre cele două formaţii fiind de trei puncte.

Echipa din Linz, antrenată de francezul Valerien Ismael, a anunţat că intenţionează să facă apel împotriva acestei sancţiuni.

LASK a depus deja o plângere pentru efracţie, afirmând că o cameră a fost introdusă pe stadionul său, pentru a-i spiona antrenamentele, în lunile aprilie şi mai.

Campionatul Austriei, întrerupt pe 8 martie din cauza pandemiei, când mai erau de disputat zece etape, urmează să se reia pe 2 iunie, cu porţile închise.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Știrileprotv.ro
Denisa, una dintre cele două victime ale Şacalului, a fost înmormântată. Băiatul ei încă nu știe că mama lui a murit
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro

A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Bancnota din România din 1989 care costă mai mult decât Dacia Duster III hybrid nouă. Dacă o ai în casă, ai șansa să te îmbogățești peste noapte
FANATIK.RO

Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate

CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro

S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro

Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Observatornews.ro
Inundaţii în Galaţi: bilanţul morţilor a ajuns la 6. Trupul unui bărbat dispărut ieri în Pechea a fost purtat de ape 6 kilometri: "Tati, vino că este un om mort"
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI