ACTUALIZARE 22.30. La capătul unui meci de două ore și jumătate, Informatica Timișoara a cucerit Cupa României la futsal. A fost 0-0 după cele 40 de minute regulamentare și tot 0-0 la capătul celor două reprize de prelungiri. Gazdele au învins Autobergamo Deva la loviturile de departajare, 5-4.
Informatica, echipă înființată în 2015, a cucerit primul său trofeu, la capătul unui meci echilibrat, în care ambele formații au fost preocupate mai mult să nu primească gol decât să marcheze. Autobergamo Deva era deținătoarea trofeului.
Informatica a beneficiat de un penalty în min. 14, dar portarul Petrișor Toniță a apărat șutul lui Milos Simic.
La loviturile de departajare, pentru timișoreni au transformat Andre Fernandes, Stefan Rakic, antrenorul-jucător Robert Lupu, Milos Simic și Valentin Ilaș. Au ratat Savio Valadares (a apărat Toniță) și Thiago Marques (a apărat Toniță). Pentru Autobergamo au înscris Robert Matei, Paulo Ferreira Josue Letra Da Costa, Nuno Alexandre Moreira Vieira și antrenorul-jucător Florin Ignat. Au ratat Cristian Matei (a apărat Antti Koivumaki), Carlos Henrique Ribeiro (a apărat Koivumaki) și Adrian Pânzaru (a apărat Koivumaki).
La meci au asistat președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, președintele Comisiei Tehnice a FRF, Mihai Stoichiță, managerul Departamentului scouting din cadrul FRF, Ion Geolgău, primarul Timișoarei, Nicolae Robu.
Cupa României poposește la Timișoara prin a cincea disciplină, după fotbal, rugby, baschet și handbal!
Lovitura de începere a partidei, una simbolică, a fost dată de Emeric Dembrovschi, fostul mare fotbalist al Timișoarei.
Timișoara cucerește astfel primul trofeu din istorie și rămâne în lupta pentru event!
–––––-
Sala Sporturilor ”Constantin Jude”, pentru prima oară gazdă a Final Four-ului Cupei României la futsal, a fost deosebit de animată la semifinalele disputate luni seară. Aproape 1.000 de spectatori au gustat din plin spectacolul oferit de cele patru echipe prezente în careul de ași al Cupei României.
În prima semifinală, Autobergamo Deva a trecut de FK Odoreheiu Secuiesc, scor 6-2, la capătul unui meci în care erou a fost Vlad Iancu, portarul echipei din Deva. În afara paradelor de senzație, Vlad Iancu a înscris și două goluri! Reușitele goalkeeper-ului formației pregătite de Florin Ignat au venit în a doua repriză, fiind reușite „din poartă în poartă”, în momentele în care FK Odorheiu Secuiesc a scos portarul!
Au marcat pentru Autobergamo: Florin Matei (2), Paulo Ferreira, Obada și Vlad Iancu (2). Pentru echipa lui Jakab Zoltan a înscris Biro Attila, o dublă. Arbitrul principal al partidei a fost Bogdan Sorescu (Daniel Decă – „a doua linie!), unul dintre cei mai buni arbitri din futsalul mondial, care în ultimele zece secunde ale primei reprize s-a accidentat și nu a mai putut continua, el fiind înlocuit de Vlad Ciobanu.
Autobergamo Deva – Informatica Timișoara, finala Cupei României la futsal, de la ora 20.00, în direct la Digi2
”Am spus că am venit să ne apărăm trofeul. Ne-am calificat în finală. Acesta a fost primul pas. Sunt mulțumit de băieți”, a spus, la final, Florin Ignat, antrenorul-jucător al celor de la Autobergamo Deva.
În cea de-a doua semifinală, arbitrată de „tandemul” Gabriel Gherman – Vlad Ciobanu, Informatica Timișoara s-a impus, conform calculelor hârtiei, în fața formației CityUS Târgu Mureș. Timișoara, încurajată frenetic din tribună de spectatorii prezenți la cele două jocuri, a învins cu 7-3, dar diferența de scor nu reflectă realitatea din teren. Cu mulți jucători tineri, CityUS i-a dat mari bătăi de cap formației gazdă. Informatica a condus cu 2-0, goluri Simici și Savio, dar Togan și Covaci au marcat pentru Târgu Mureș, restabilind egalitatea.
Simici a adus Informatica din nou în avantaj, acesta fiind scorul la pauză. La reluare, experiența jucătorilor echipei gazdă și-a spus cuvântul. Rakici, Savio, Ilaș și din nou Simici au punctat pentru un 7-2 clar. Spaniolul Duque a redus din diferență, scorul final fiind 7-3. În ultimele minute ale jocului, Oliveira Felipe, de la Informatica Timișoara, a fost eliminat pentru cel de-al doilea cartonaș galben și va rata finala! În schimb, Robert Lupu, antrenorul-jucător al Informaticii, va putea conta pe serviciile Thiago Alcantara, care a fost suspendat pentru meciul din semifinale, după ce a fost eliminat în ultima etapă de campionat, la Galați.
Înaintea celei de-a doua semifinale absolvenții primei promoții a cursurilor de antrenori UEFA B futsal și-au primit diplomele și cardurile aferente pentru a-și desfășura activitatea.
Finala Final Four-ului Cupei României se va disputa marți seară, de la ora 20:00, la Timișoara, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 2!