Declaraţiile au fost făcute după întâlnirea avută, miercuri, cu viceprimarul Adrian Orza (PNŢCD), cu preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi cu preşedintele Senatului Universităţii Politehnica Timişoara, Nicolae Robu (PNL).

„Următorul pas va fi să verificăm la nivel naţional modalitatea de preluare a clubului şi să vedem exact modul de licenţiere a clubului pentru a nu mai avea probleme în viitor”, a mai declarat Constantin Ostaficiuc.

Ca răspuns la aceste declaraţii, preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, a spus. „Sincer, îi felicit. În sfârşit au înţeles ce potenţial are acest club la care noi muncim de şapte ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News