”Nicolae Manea merită mai mult decât o carte, merită o statuie în fața clubului, așa cum mi-a sugerat fostul mare antrenor Viorel Kraus. Mă voi ține de asta și voi reuși!”, a anunțat Lucică.

”Pentru această lansare a cărții l-am avut alături de mine pe Costin Manea, fiul cel mic al fostului mare fotbalist. Nu mi-am imaginat că sunt atât de multe de pus la punct. Am primit numai cuvinte de laudă și nu cred că au fost complimente false. Tin să-i mulțumesc din suflet doamnei Vali Caciureac, pentru ca mi-a permis să fac lasansarea în interiorul Sălii Rapid. Cartea, prin Nicolae Manea, reprezintă Rapidul. Lucrarea va putea fi achiziționată din mai toate librariile, dar și de pe site-urile de specialitate”, a explicat autorul.

”Cei de la Bistrița, unde Nicolae Manea este atât de iubit, m-au rugat să fac o lansare și în orașul lor și cred că voi fi acolo la finalul lunii mai, după terminarea campionatului. Voi merge cu un autocar plin de foști jucători și vom juca și un amical”.

”Va urma și volumul 2. Acest prim volum ar fi fost o joacă dacă Nicolae Manea ar fi trăit și astăzi. Desi există în carte lucruri care vor deranja pe anumite persoane, mi-am asumat acest risc, însă tot ceea ce este scris acolo este real. Dacă va întrebați unde apare domnul Mircea Lucescu, vă spun ca o să-l vedeți în volumul al II-lea, un volum mai spectaculos. Pentru acest prim volum am lucrat fix un an. Urmează un volum despre perioada de după retragerea lui Nicolae Manea din cariera de fotbalist. Eu am fost adus la Rapid de Mircea Lucescu și niciodată nu m-am gandit că voi pleca de la club, dar destinul a decis altceva și am fost nevoit să mă despart de club în două randuri. În continuare, cred că locul meu este tot lângă Rapid …”, a declarat Lucian Ionescu, în cadrul emisiunii ”Fluier final”, la Sport Total FM.

Lucian Ionescu, stânga, și realizatorul Narcis Drejan, în studioul Sport Total FM.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News