Avalanșa masivă a rupt plasele de protecție și a avariat panta de aterizare și ieșirea de pe Paul-Außerleitner-Schanze.
„Asta nu ni s-a întâmplat niciodată până acum. Am avut multă zăpadă, apoi a plouat puternic“, a explicat Manfred Schützenhofer, președintele clubului de schi Bischofshofen.
„Nu putem spune valoarea prejudiciului, dar va fi o sumă formată din șase cifre”, a adăugat oficialul.
Potrivit organizatorilor, etapa finală a Turneului celor 4 Trambuline nu este în pericol, în ciuda timpului scurt până la competiție:
„De luni dimineață curățăm zonele cu excavatorul și punem plasele înapoi. Un camion a mers la Klingenthal, de vom împrumuta trei plase mari de zăpadă. Se va sări normal pe 6 ianuarie. Vom fi gața cu reprațiile”.
Ultima etapă a celei de-a 72-a ediții a Four Hills Tournament este programată să aibă la Bischofshofen pe 5 (calificări) și 6 ianuarie (etapa propriu-zisă).
Turneul începe joi, 28 decembrie, cu prima competiție, la Oberstdorf, Germania, când au loc calificările. Etapa e programată pe 29 decembrie. De Anul Nou, se sare tot în Germania, la Garmisch-Partenkirchen (31 decembrie – calificări/ etapa – 1 ianuarie). Runda treia e găzduită de Innsbruck, Austria, pe 2 (calificări) și 3 ianuarie (etapa).
Norvegianul Halvor Egner Granerud a câștigat competiția „icarilor moderni” de anul trecut. Austriacul Stefan Kraft este liderul la zi al clasamentului pe etape din Cupa Mondială de sărituri cu schiurile.
Foto: captură ARD
durban22 • 23.12.2023, 07:55
Chiar daca aceasta avalansa a provocat asemenea daune,organizatorii fiind profesionisti vor face totul ca evenimentul sportiv sa decurga in conditii optime !!.