Bela Karolyi (72 de ani), antrenorul care a format-o pe Nadia Comăneci, cea mai valoroasă gimnastă a lumii din toate timpurile, avea preocupări inedite, extrasportive: creştea găini!

Titi Mogoş (85 de ani), fostul metodist al lotului olimpic de gimnastică, a povestit în exclusivitate pentru Libertatea amitiri inedite legate de Bela Karolyi, fostul antrenor al lotului feminin de gimnastică al României, stabilit din anii 80 în Statele Unite ale Americii.

Potrivit spuselor lui Titi Mogoş, fostul tehnician din gimnastică avea câteva preocupări inedite, extrasportive. ”Când nu intra în sala de gimnastică, lui Bela Karolyi îi plăcea să meargă la vânătoare şi să crească găini. Da, da! Exact aşa cum auziţi. Creştea găini. Şi-a construit un soi de magazie, un coteţ unde ţinea înaripatele. În fiecare zi stătea la fundul găinilor, pentru a luat ouăle proaspăte. Coteţul fusese construit pe un petic de pământ dat de Primărie. Adevărul e că cei de la partid îi îndeplineau toate doleanţele, mai ales că ştiau de prietenuia lui cu Ilie Verdeţ, care ajunsese chiar în funcţia de prim ministru al României”, a povestit Titi Mogoş.

Personalitate dublă

Acelaşi Titi Mogoş a explicat că Bela Karolyi avea o dublă personalitate: ”Domnule, când intra în sală, nu avea mamă, nu avea tată. Şi la soţia lui Martha ţipa. Cu gimnastele se purta foarte sever. Antrenamentele se desfăşurau cu uşile închise. Ei, când ajungea cu ele iarna, la munte, era alt om. Fetele îl băteau cu zăpadă. Dansa cu ele la micile petreceri de Revelion sau de Crăciun. Nici nu ziceai că e acelaşi Bela din sală”, a mai spus Titi Mogoş.

Trăieşte pe picior mare în Statele Unite

Bela Karolyi a emigrat în Statele Unite ale Americii la începutul anilor 80, când, după o deplasare făcută cu echipa de gimnastică României, împreună cu Martha, soţia lui, şi coregraful Geza Pozsar au refuzat să se mai întoarcă în ţară. În timp, Bela s-a stabilit în Texas, la Houston, unde şi-a construit un adevărat domeniu care poartă denumirea Karolys Camp. Acolo, cunoscutul tehnician deţine peste 20.000 de metri pătraţi de pământ, pe care și-a construit o vilă impresionantă, un țarc în care deține numeroase animale, un lac artificial, dar şi săli performante de gimnastică, unde se pregăteşte lotul naţional feminin al Statelor Unite.

Îi place să vâneze urși!

Când i se face chef de vânătoare, Bela pleacă în Alaska sau în alte zone ale Americii, de unde vine cu trofee extrem de valoroase. ”Am mers la vânătoare de urşi. Şi nu numai. Vânătoare reprezintă o pasiune mai veche de-a mea”, spunea Bela Karolyi, la un moment dat. Antrenorul s-a declarat un om împlinit din toate punctele de vedere: ”Sunt om căruia nu îi lipseşte nimic. Îmi doresc doar sănătate pentru întreaga familie. Acum, că sunt şi bunic, am responsabilităţi mult mai mari”, ne-a spus Bela Karolyi.

Nadia l-a făcut celebru

Anul de referinţă pentru gimnastica românească a fost 1976, când, la Olimpiada de la Montreal, Nadia Comăneci revoluţiona, practic, acest sport la nivel mondial, fiind prima gimnastă care a primit nota maximă, 10. Din acel moment, Bela Karolyi avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi şi valoroşi antrenori din gimnastică mondială. În Statele Unite el a continuat să performeze în acest domeniu, scoţând campioane olimpice şi mondiale în Statele Unite.

Sportnews.ro a dezvăluit și povestea internaționalului român Gicu Grozav. El împărtășește aceeași pasiune pentru creșterea păsărilor. VEZI POVESTEA AICI.

Urmărește-ne pe Google News