Mircea Bornescu, Ovidiu Herea şi Adrian Iordache, trei dintre titularii Rapidului, au ajuns să evolueze în Giuleşti graţie Anei Maria Prodan, singura femeie impresar din estul Europei. Fotbaliştii se mândresc cu sexy-managerul lor în faţa colegilor.

Deşi în curând va prelua conducerea echipei de fotbal FC Snagov din Liga a doua, Ana Maria Prodan (37 de ani) este în continuare manager FIFA. Îndată ce va semna contractul cu această formaţie, Prodan va merge la FRF pentru a suspenda licenţa de impresar. În prezent, Ana Maria reprezintă interesele a trei fotbalişti de top din curtea Rapidului. Ei sunt portarul Mircea Bornescu (29 de ani), fundaşul central Adrian Iordache (29 de ani – foto dreapta) şi mijlocaşul Ovidiu Herea (24 de ani). “La început, când m-a sunat prima oară şi mi-a spus că vrea să fie impresara mea, am zâmbit. Mi s-a părut puţin ciudat să fiu reprezentat de o femeie. Apoi, când am văzut că mă sună zilnic, că este interesată de soarta mea şi că îmi este un prieten de nădejde, am fost foarte bucuros să lucrez cu ea. Mă înţeleg foarte bine cu ea, o pot suna la orice oră din zi şi din noapte. De câte ori am apelat la ea, m-a ajutat”, a declarat Ovidiu Herea pentru Libertatea.

Spune că i-a fost mereu alături

Ultimul jucător transferat de Rapid, Mircea Bornescu, a completat: “Dincolo de aspectul ei, Ana este însă o profesionistă desăvârşită, care a vrut mereu ce e mai bun pentru mine din punct de vedere profesional. E sexy, e beton şi e reprezentanta mea. Sunt bucuros că Ana este impresarul meu pentru că îşi face treaba foarte bine şi pot vorbi cu ea despre orice. Pentru mine, ea e mai mult decât impresar, e o prietenă adevărată. Ana Maria este singura care a stat lângă mine atunci când pe nimeni nu mai interesa soarta mea”.

Adrian Cristea este jucătorul dinamovist pe care Ana Maria Prodan ar vrea să-l reprezinte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News