”Bursucul”, campion cu Unirea Urziceni în Liga I, este așteptat să semneze mâine contractul cu ASA, în cazul în care nu va primi o ofertă pe ultima sută de metri din străinătate. La echipa care s-a bătut până în ultima etapă cu Steaua pentru titlu, fostul mare internațional ar primi un salariu de 250.000 de euro pe sezon.
Dan Petrescu ar putea ajunge, însă, să-i pregătească pe ardeleni îăn eșalonul secund, dacă Înalta Curte de Casație și Justiție va pedepsi ASA-ul cu retrogradarea, pentru corupția comisă în dosarul Vasile Avram. În acest caz, Petrescu o va părăsi pe ASA.
PETERSON PECANHA (portar, Petrolul Ploiești, 35 de ani)
Peterson Pecanha este portarul dorit atât de mult de către campioana Steaua, rămasă fără lituanianul Giedrius Arlauskis, dar și antrenorul Mircea Rednic l-a cerut la Dinamo. La Petrolul, brazilianul a avutun salariu de 100.000 de euro, dar nu-și mai vede viitorul legat la Ploiești. La ASA, titular în sezonul abia încheiat a fost Edi Stăncioiu, pe care ”Bursucul” l-a avut elev la Sportul Studențesc.
GERALDO ALVES (fundaș, 34 de ani, fost la Petrolul)
Stoper care dă siguranță echipei, Geraldo a făcut tușa în ultima parte a stagiunii trecute, fiind în conflict cu conducerea Petrolului. În jurul portughezului, Petrescu dorește să construiască o apărare-beton.
RAUL CIUPE (fundaș, 31 de ani, Universitatea Cluj)
A retrogradat cu Universitatea Cluj, dar Dan Petrescu are mare încredere în potențialul său. Fost internațional de tineret, Ciupe a fost pregătit de către Dan Petrescu la Sportul Studențesc.
BĂNEL NICOLIȚĂ (mijlocaș, 30 de ani, ex-Viitorul)
Maratonistul Ligii I a avut o jumătate de sezon șters la Viitorul Constanța, dar, cu toate astea, visează să ajungă la Steaua. S-a autopropus la gruparea campioană, dar Mirel Rădoi n-a dat semne că l-ar vrea la echipă. S-ar duce la ASA să se bată cu Steaua!
DANIEL NICULAE (32 de ani, atacant, ultima dată la Rapid)
Fostul rapidist a retrogradat, dar nu dorește să joace în liga secundă. Dan Petrescu l-a plăcut, în scurta perioadă în care au colaborat în Giulești. Ar merge bucuros în Ardeal, pentru a încerca să o deposedeze de titlu pe Steaua, marea lui rivală.