După doar nouă etape scurse din actuala ediţie de campionat, s-au schimbat deja zece antrenori! O cifră astronomică, mult peste media europeană. “Conform cifrelor «reci» din ultimii ani, nu- mărul tehnicienilor schimbaţi din Liga I până la finalul campionatului va ajunge undeva în jur de 30! Este de-a dreptul îngrijorător. De altfel, România deţine titlul, deloc de invidiat, de ţara cu cei mai mulţi antrenori demişi în-tr-un sezon”, ne-a declarat directorul Şcolii de Antrenori, Mircea Rădulescu.
Se vrea înfiinţarea unui sindicat
Oficialul FRF a continuat: “Marea problemă este că acest «titlu» dezonorant pentru fotbalul nostru îl deţinem neîntrerupt de trei ani! Din acest motiv, am luat legătura cu fostul şef al Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, pentru a găsi modalităţile prin care să putem înfiinţa un sindicat al antrenorilor. Sper ca, prin această măsură, să influenţăm patronatul să nu mai demită antrenorii «la foc automat »”
«Dumitrescu şi-a scăzut cota»
Mircea Rădulescu s-a arătat dezamăgit de Ilie Dumitrescu, după ce acesta a declarat că antrenează Steaua fără nici un ban: “Dumitrescu şi-a scăzut cota. Singur s-a desconsiderat. Mai mult, Ilie Dumitrescu a indus şi falsa idee că meseria de antrenor o poate face oricine”. În ceea ce priveşte plecarea lui Ilie de la Steaua, oficialul FRF a precizat: “Ilie a făcut o mare greşeală că şi-a dat demisia pentru că a fost apostrofat de fani. Nu se face aşa ceva, pentru că nu fanii te-au angajat, ci patronul”.
Primul a fost Piţurcă, ultimul – Edi Iordănescu
Etapa a 4-a: Rony Levy (Urziceni)
Etapa a 5-a: Aurel Ţicleanu (Craiova)
Etapa a 6-a: Falub (Mureş)
Etapa a 6-a: Stoichiţă (Astra)
Etapa a 6-a: Selymes (Sportul)
Etapa a 7-a: Mandorlini (CFR Cluj)
Etapa a 7-a: Vladimir Petrovici (FC Timişoara)
Etapa a 8-a: Ilie Dumitrescu (Steaua)
Etapa a 9-a: Edi Iordănescu (Steaua)
Notă: În această perioadă ar mai putea cădea două capete: Ioan Andone (Dinamo) şi Ionuţ Badea (Pandurii)
Marius Lăcătuş a sosit luni seară în România, iar ieri a pus la punct ultimele detalii ale contractului cu Steaua. “E mult pentru Steaua să fie deja la al patrulea antrenor şi chiar a şi bătut recordul din acest punct de vedere”.