Aventura camerunezului Samuel Etoo la Sampdoria s-ar putea încheia mult mai repede decât s-ar fi crezut. Atacantul a refuzat să respecte măsurile luate de antrenorul Sinișa Mihajlovici și e posibil ca acordul său cu clubul genovez, încheiat în urmă cu o săptămână, să fie reziliat.

După eșecul, scor 1-5, suferit de Sampdoria pe terenul celor de la AC Torino, antrenorul Sinișa Mihajlovici a decis, drept pedeapsă, ca jucătorii să efectueze în această săptămână câte două antrenamente pe zi. Etoo, care a jucat în ultimele 20 de minute ale partidei de la Torino, s-a prezentat în dimineața zilei de astăzi la prima ședință de pregătire, dar a refuzat să participe și la cea de-a doua. Mai mult, camerunezul a părăsit cantonamentul echipei Sampdoria fără să anunțe pe nimeni, potrivit presei italiene.

Jurnaliștii din Peninsulă au anunțat că, în cazul în care nu se va găsi o cale de conciliere, conducătorii ”Doriei” îi vor rezilia contractul lui Etoo.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News