Utilizatorii de Facebook sunt sfătuiți să nu posteze stream-uri cu imagini live din timpul meciului Joshua vs. Parker pe rețeaua de socializare amintită, chiar dacă au plătit pentru dreptul de a vedea duelul. Pentru această infracțiune, amenzile au ajuns și la câteva mii de lire sterline, în Marea Britanie.

Avertismentul avocatului Sky

În luna aprilie a anului trecut, un utilizator de Facebook a fost amendat cu 5.000 de lire sterline, pentru că a postat pe rețeaua de socializare imagini live din timpul confruntării Joshua vs. Kliciko. Acele imagini au fost văzute de mii de persoane.

“Mulți dintre cei care au postat imagini live din timpul meciurilor de box pe rețelele de socializare au fost acționați în judecată și au fost condamnați la plata unor amenzi de mii de lire sterline. Nu deveniți unii dintre ei”, a declarat Neil Parkers, unul dintre avocații postului de televiziune Sky.

În România, meciul Joshua vs. Parker va fi transmis de Pro TV sâmbătă noapte, în jurul orei 0.30.

 
 

Urmărește-ne pe Google News