ACTUALIZARE / Două avioane care au transportat rămășițele celor 50 de membri ai clubului brazilian de fotbal care și-au pierdut viața în accidentul aviatic din Columbia au aterizat sâmbătă pe aeroportul din Chapeco, informează AFP.
„Senzația este îngrozitoare, să privești și să știi că fiul tău se află aici într-un sicriu”, a exclamat pentru AFP în incinta arenei Ilaide Padilha, mama lui Danilo, portarul în vârstă de 31 de ani al echipei.
În comunicat se precizează că starea celor trei este stabilă şi că Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel au şanse bune de însănătoşire, iar Jackson Ragnar Follman, căruia i s-a amputat un picior, este intubat şi necesită mai multe îngrijiri.
Cei trei fotbalişti sunt spitalizaţi la Medellin.
Alan Ruschel a fost operat la coloană. El îşi mişcă normal membrele superioare şi inferioare. „În ciuda multiplelor escoriaţii, are şanse bune de însănătoşire. A discutat deja cu familia”, a menţionat Chapecoense.
Neto este într-o stare bună şi are de asemenea şanse importante de însănătoşire. El are şanse mari să joace din nou fotbal.
Follmann are un picior amputat, iar starea sa este critică, dar stabilă. Este intubat şi necesită mai multe îngrijiri.
Pilotul era şi acţionar al companiei. Deciziile luate au contribuit la moartea celor 71 de oameni
Clubul Chapecoense a oferit şi informaţii cu privire la jurnalistul Rafael Henzel. Acesta a suferit un traumatism toracic şi o fractură la picior. Starea lui este de asemenea critică, dar medicii sunt optimişti.
Avionul RJ-85 cu care echipa de fotbal Chapecoense se deplasa în Columbia pentru finala Cupei Americii de Sud cu Atletico Nacional s-a prăbuşit, în noaptea de luni spre marţi, în apropiere de Medellin, după ce pilotul a raportat o problemă de natură electrică. În accident au murit 71 de persoane. Şase persoane care se aflau în avion au supravieţuit: trei fotbalişti, portarul Jackson Ragnar Follmann, fundaşii Helio Hermito Zampier Neto şi Alan Luciano Ruschel, jurnalistul Rafael Henzel, însoţitoarea de bord Jimena Suarez şi tehnicianul de zbor Erwin Tumiri.