Edward Iordănescu a precizat că a făcut şase ore din momentul în care a plecat din hotelul din Kosovo până când a intrat în hotelul din Elveţia.

„Am avut probleme cu furtuna, am avut probleme cu avionul, au fost probleme. A fost şi o întârziere, am făcut şase ore de la momentul de când am plecat din hotel din Kosovo până când am intrat în hotel în Elveţia. Important este că nu s-a stricat în zbor. Dacă suntem aici, înseamnă că suntem sănătoşi şi asta este o provocare, le luăm pe toate cum le primim. Încercăm să ne energizăm, să ne capacităm, să ne motivăm şi, dacă trebuie, să schimbăm şi la Bucureşti aeronava, dar ducem puncte cu noi, eu sunt mulţumit cu asta”, a declarat selecţionerul Edward Iordănescu.

România a remizat cu Kosovo (0-0), vineri seara, la Priștina, iar luni va întâlni Elveţia în Grupa I a preliminariilor EURO 2024, de la ora 21:45.

 
 

Urmărește-ne pe Google News