Sportivul a fost nominalizat pentru performanţa anului 2021 în lume la înotul în ape deschise după ce a parcurs, pe 9 septembrie, 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră.

Alături de hunedorean, Organizaţia Mondială de Înot în Ape Deschise – World Open Water Swimming Association (WOWSA) i-a mai nominalizat pe alţi 14 mari sportivi din lume.

Câştigătorul a fost desemnat prin votul publicului pe site-ul oficial al asociaţiei, rezultatele fiind anunţate în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

„Români, e oficial, împreună am învins! Sunt primul român care reuşeşte să realizeze cea mai mare performanţă din lume la înotul în ape deschise. Este pentru prima dată în istoria premiilor World Open Water Swimming Association când titlul mondial «Performance of the Year (2021)» ajunge în România, Hunedoara, Petroşani. După 8 ani de înot extrem în apele învolburate ale lumii, am reuşit să realizez cea mai mare performanţă în domeniu, ducând numele României pe cea mai înaltă treaptă a recunoaşterii internaţionale”, a scris Avram Iancu, într-o postare pe pagina sa de Facebook, imediat după anunțarea rezultatului.

„Faptul că performanţa mea de pe Dunăre, o premieră mondială, a fost apreciată de specialiştii în domeniu şi validată prin votul publicului larg reprezintă un lucru extraordinar pentru mine, dar şi pentru tot ceea ce înseamnă mişcarea sportivă. Mă bucur foarte mult că performanţa anului 2021 la înotul în ape deschise a fost stabilită de un român care trăieşte în Petroşani, la poalele Muntelui Parâng”, a declarat sportivul, pentru agenția citată.

Bibliotecarul din Petroşani este cunoscut pentru performanţele sale sportive, printre care traversarea înot a Canalului Mânecii, în august 2016. În vara anului 2017, Avram Iancu a înotat întreg cursul Dunării, pe o distanţă de 2.860 de kilometri.

Sportivul a reușit și traversarea Mării Negre, în toamna lui 2018, înotând 680 de kilometri, de-a lungul ţărmului, de la Sulina la Istanbul, timp de 60 de zile.

În iunie 2021, sportivul a înotat 12 ore neîntrerupt în Canalul Bega, la Timişoara.

Urmărește-ne pe Google News