ComenteazăLibertatea: Cand l-ati remarcat pe Cristi?
Ioan Sdrobis: Il stiam de la juniori si de la tineret, ca tot eu si cu raposatul Mircea, tatal lui Cristi, ne ocupam si de echipa mare a Resitei, si de restul clubului. De promovat, eu l-am promovat, dar la tehnica si fotbal a lucrat mult cu tatal sau. Doar ei doi, cu mingea si terenul impreuna.
Cand a debutat?
Parca avea 16 ani si vreo 10 sau 11 luni. Era la un meci intre Resita si Cluj si ma suparasem pe Panescu, capitanul, ca nu juca nimic. A intrat prin minutul 60 si mi-aduc aminte ca azi ca la schimbare l-am luat pe dupa gat si i-am spus atat: ,,Ba, tu mai prost ca asta n-ai cum sa joci! Hai, la munca!,,. Nu sunt ca antrenorii astia moderni, cu trei cravate in trei figuri, care zic romane la marginea terenului.
A avut ceva probleme de adaptare?
El mai putin, dar ceilalti, ,,batranii,, echipei, prin vocea lui Panescu, mi-au transmis ca nu le convine sa fie dati de-o parte de un pusti, ca ei au o varsta, au copii si ca o sa vina si randul lui, dar mai incolo. ,,Nea Nelule, vezi ca incepem sa te lucram!,,, mi-au spus, la care eu le-am dat replica: ,,Ba, Panescule, vezi c-o sa-ti trebuiasca bani de avion, si nu de tren, ca sa-l mai vezi jucand pe Chivu!,,. Peste ani, cand Chivu a ajuns mare, m-a sunat Panescu si mi-a zis: ,,Nea Nelule, mare dreptate ai avut cu sobolanul asta!,,.
Care a fost intaia prima din cariera lui?
Pai, la acel meci cu Clujul, cand noi am incasat prima normala de victorie acasa, intre 4 si 5 milioane. Cum el a fost rezerva, a luat 2 milioane de lei.
Cum a reactionat tatal sau?
Mircea tremura de frica si de emotie si-mi spunea mereu: ,,Hai ma, Nelule, nu-l baga acum, mai lasa-l, ca sare lumea pe noi daca nu iese bine!,,. Avea lacrimi in ochi, dar tot am riscat cu el si etapa urmatoare, cand am batut la Bacau cu 1-0. Ce sa zic? Maica-sa l-a facut, taica-su l-a crescut si eu i-am dat viteza!
Ce defecte are ?
Nu are joc de cap. Sper sa lucreze mai bine pe partea asta, ca-n rest e formidabil: constitutie fizica, profesionalism, tehnica, disciplina. Si inca ceva: cand eram impreuna la Resita, stiu ca discutam despre viitor si el imi spunea ca i-ar placea foarte mult sa joace in Spania, nu in Italia. E bine la Roma, nu zic, dar eu ma gandeam la Manchester, Real sau Juve.
De cand n-ati mai vorbit cu el?
Sa tot fie mai bine de-un an. Dar eu nu pot sa ma supar vreodata pe el, chiar de-ar fi sa nu ma sune pana ajung pe lumea cealalta. Asta e viata. A intrat in vartejul relatiilor din fotbal, al banilor, al miliardarilor. N-am de la el nici macar un suvenir, sa-mi aminteasca de el. E pacat ca unii uita ca scara vietii are doua parti: si suisuri, si coborasuri. Trebuie sa fii absurd sa astepti recunostinta de la cineva cand, uneori, nici copiii tai nu te baga in seama. Asta e, m-am obisnuit sa fiu trecut cu vederea.