Cristian Span, președintele clubului FCM Baia Mare, este în culmea fericirii.

”Vreau să va amintiți faptul că am început proiectul acesta acum un an de zile și l-am început pentru Baia Mare. Iar pentru Baia Mare să vină o echipă ca și Steaua Bucuresti este, din punctul meu de vedere, un lucru important, mai ales dacă ținem seama de faptul că, ultima dată când a fost Steaua în Baia Mare, a fost în anul 1995. Deci, vă dați seama, că după 20 de ani, am reușit să îi aducem din nou, sper din suflet, la Baia Mare”, a declarat Cristian Span, conform site-ul oficial al clubului din liga secundă.

Președintele clubului băimărean a mărturisit că se vor face toate eforturile pentru ca meciul să aibă loc pe Stadionul Municipal ”Viorel Mateianu”.

”Eu pot să vă garantez că tot ceea ce va ține de noi vom face pentru ca meciul să se desfășoare la Baia Mare, pentru că acesta este un proiect pentru băimăreni.

Din fericire, nu vor fi doar băimareni pe stadion. Vă garantez că vor veni și din celelalte județe, vor veni mulți oameni să vadă Steaua jucând aici. Vom face tot ceea ce este omenește posibil ca să aducem Steaua în Baia Mare.

Sunt câteva articole din regulament care, în momentul de față, nu ne permit acest lucru, ținând cont de televizarea meciului, dar vom face absolut tot ce se poate ca să rezolvam lucrurile acestea în timpul pe care îl avem la dispoziție”, a adaugăt Cristian Span.

10.000 de lei donați în scop umanitar

Clubul băimărean a donat încasările de la meciul cu FC Voluntari micuței Denisa. În total 10.892 de lei. Fetița în vârstă de 6 ani și 5 luni suferă de 12 boli, iar singura ei șansă de a supraviețui este o intervenție chirurgicală în străinătate, care costă circa 40.000 euro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News