Messi a stabilit astfel un record absolut, devansându-l pe marele său rival, portughezul Cristiano Ronaldo, care are doar cinci trofee ”Balonul de Aur”.
Atacantul echipei FC Barcelona, în vârstă de 32 de ani, s-a impus în faţa a doi jucători de la Liverpool, câştigătoarea Ligii Campionilor, fundaşul olandez Virgil Van Dijk (locul al doilea) şi atacantul senegalez Sadio Mane (locul patru), succedându-i în palmaresul trofeului croatului Luka Modric (Real Madrid). Messi, care a câştigat anul acesta doar titlul de campion al Spaniei, cu Barca, a mai cucerit trofeul în 2009, 2010, 2011, 2012 şi 2015.
Cristiano Ronaldo (Juventus) a ocupat locul al treilea în ierarhia finală a premiului pe 2019.
Messi, care a fost laureat anul acesta şi al premiului FIFA The Best, decernat de federaţia internaţională în urmă cu câteva săptămâni, a fost cel mai bun marcator european în sezonul trecut (36 goluri), performanţă care i-a adus Gheata de Aur. Leo Messi s-a oprit în semifinalele Ligii Campionilor cu Barca în sezonul trecut şi miercurea trecută a ajuns la 700 de partide disputate în tricoul blaugrana al clubului catalan.
Liverpool a avut nu mai puţin de patru reprezentanţi în top 10, ceilalţi doi fiind egipteanul Mohamed Salah (locul cinci) şi portarul brazilian Alisson Becker (7).
Messi a fost ales de un juriu compus din jurnalişti de specialitate din toate ţările, fiecare oferind un clasament cu cinci jucători dintr-o listă de 30 de propuneri făcute de France Football.
Clasament final:
1. Lionel Messi (Argentina/FC Barcelona)
2. Virgil van Dijk (Olanda/Liverpool)
3. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Juventus Torino)
4. Sadio Mane (Senegal/Liverpool)
5. Mohamed Salah (Egipt/Liverpool)
6. Kylian Mbappe (Franţa/PSG)
7. Alisson Becker (Brazilia/Liverpool)
8. Robert Lewandowski (Polonia/Bayern Munchen)
9. Bernardo Silva (Portugalia/Manchester City)
10. Riyad Mahrez (Algeria/Manchester City)
Balonul de Aur 2019 se va decerna în această seară, în cadrul unei gale ce va avea loc la Paris și care va începe la ora 21.30. Principalii favoriți pentru a câștiga cel mai râvnit trofeu din fotbalul mondial sunt starul Barcelonei, Lionel Messi, și fundașul celor de la Liverpool, Virgil Van Dijk.
UPDATE 21.30: A început gala în care se va decerna Balonul de Aur. Toate detaliile le aflați în format LIVE TEXT pe gsp.ro.
Favorit să câștige Balonul de Aur este Lionel Messi deși, inițial, Virgil Van Dijk era creditat cu cele mai mari șanse de a câștiga. Fundașul lui Liverpool are de partea sa trofeul UEFA Champions League câștigat în 2019, dar și cele 65 de meciuri consecutive în care nu a fost driblat. De celalaltă parte, Messi se poate lăuda în 2019 cu a șasea Gheată de Aur câștigată în carieră.
Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au câștigat de 5 ori Balonul de Aur
Lionel Messi și Cristiano Ronaldo sunt cei mai titrați jucători din istoria fotbalului. Cei doi mari rivali au câștigat, fiecare de 5 ori, Balonul de aur. Deținătorul trofeul este mijlocașul celor de la Real Madrid, Luka Modric.
Cei 30 de jucători nominalizați pentru Balonul de Aur 2019
Mohamed Salah, Eden Hazard, Marquinhos, Raheem Sterling, Joao Felix, Lionel Messi, Riyad Mahrez, Kevin De Bruyne, Kalidou Koulibaly, Antoine Griezmann,Virgil van Dijk, Bernardo Silva, Heung-min Son, Robert Lewandowski, Roberto Firmino, Cristiano Ronaldo, Alisson, Matthijs de Ligt, Karim Benzema, Georginio Wijnaldum, Kylian Mbappé, Trent Alexander-Arnold, Donny van de Beek, Pierre-Emerick Aubameyang, Marc-André ter Stegen, Sadio Mané, Sergio Agüero, Frenkie De Jong, Hugo Lloris, Dusan Tadic.
Foto: Hepta