”Sunt foarte fericit că mă aflu la un asemenea club. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, am muncit foarte mult și am venit aici să fac performanță, să câștig campionatul și cât mai multe trofee” a declarat internaționalul român la prezentarea oficială.

„Alex, îți mulțumim pentru tot ceea ce ai realizat la Știința, îți dorim mult succes și să fii un ambasador al Universității Craiova în Europa”, este mesajul clubului CSU Craiova.

La noua sa echipă, Alexandru Băluță va evolua cu numărul 20. Băluţă va fi coleg cu fundașul camerunez Michael Ngadeu, fostul fotbalist de la FC Botoşani.

”La Craiova am jucat cu numărul 10 și când am venit aici am ales să joc cu 20, dublul lui 10, și sper să fiu de două ori mai bun”, a dezvăluit Băluță.

În campionatul Cehiei, Băluță îi va avea adversari pe Stanciu și Niță, cu care e coleg la naționala României și Vătăjelu, care i-a fost coechipier la CS U Craiova. „Suntem prieteni, ne înțelegem foarte bine, suntem colegi la națională, dar aici vom fi rivali” a mai precizat fostul decar al Craiovei.

Alex Băluţă a jucat 141 de meciuri pentru CS Universitatea Craiova, reușind să marcheze 28 de goluri și să ofere 16 pase decisive.

Baluță, format la Școala de Fotbal „Gică Popescu“, a mai jucat la Chindia Târgoviște și Viitorul Constanța.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News