Mijlocaşul de bandă al Stelei rememorează perioada grea de la început şi spune că nu va uita niciodată de unde a plecat: “Erau zile în care nu aveam ce mânca şi mă duceam la antrenament cu stomacul gol. Viaţa m-a călit şi m-a făcut să devin om bun. Când am ajuns în situaţia de a face o casă pentru familie, a fost cea mai mare bucurie a mea”.

Bănel recunoaşte în FCSB, revista oficială a clubului: “Fotbalul mi-a dat totul. Faptul că am putut să-mi ajut familia a însemnat enorm. Le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru mine. Cu timpul, le-am demonstrat că nu m-au schimbat banii şi faima. Am încercat să fiu mereu acel băiat modest din Făurei, care-şi respectă familia şi prietenii. Pentru ei voi juca în derby”. Surprinzător, tatăl lui Bănel nu e microbist.

“Mama e fan al fotbalului. Vede toate meciurile, ştie toate scorurile. Mi-aduc aminte că, după autogolul de pe Bernabeu, m-a sunat. Era distrusă, săraca. Plângea încontinuu, dar a avut puterea să-mi spună că viaţa merge înainte. Au fost vorbe dulci, care mi-au alinat durerea. Pentru ea o să joc diseară”, povesteşte Bănel.

„Sunt mândru că am câştigat nişte bani cu care să îmi ajut familia”

Bănel construieşte, special pentru familia sa, lângă bordeiul în care s-a născut, o casă frumoasă, în care a investit peste 150.000 de euro. Lângă clădirea cu zece camere, stă în continuare în picioare locuinţa în care a copilărit stelistul.

“Mai avem de lucrat la casa nouă. Sper să terminăm anul acesta”, mărturiseşte “Bănelinho”, care completează: “Sunt mândru că am câştigat nişte bani cu care să îmi ajut familia”.

Fraţii îl divinizează pe mijlocaşul stelist

Marian şi Mariţa Nicoliţă (51 de ani) au cinci băieţi şi o fată. În afara lui Bănel, Stelică (20 de ani) cochetează cu fotbalul, evoluând ca mijlocaş dreapta în liga a treia, la Scorillo Grădiştea, Conpet Ploieşti sau Chimia Brazi.

De asemenea, Aurel Nicoliţă (26 de ani) a fost portar la echipa din Făurei. Fraţii îl divinizează pe Bănel şi colecţionează toate pozele şi afişele în care apare mijlocaşul Stelei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News