Foarte apreciat de fanii lui Saint Etienne, după ultimele evoluţii din campionat, dar mai ales pentru seriozitatea de care dă dovadă în tot ceea ce face pe gazon şi în afara lui, Bănel Nicoliţă nu vrea să rateze primul antrenament al “verzilor” din anul 2012, programat chiar pe 1 ianuarie! De aceea, internaţionalul român, aflat pentru câteva zile în ţară, a ales să plece spre Franţa cu o cursă programată pe 31 decembrie!
“Nu o să sărbătoresc Revelionul nici în România, nici în Franţa, ci, probabil, într-un aeroport sau în avion. Asta e viaţa de fotbalist! Pe 7 ianuarie avem meci în Cupa Franţei, cu Bordeaux”, a anunţat Bănel.