Campioane europene la kaiac dublu pe distanța de 1.000 m, Roxana Borha (22 de ani) și Elena Meroniac (19 ani) au cucerit, marți, medalia de argint la Jocurile Europene de la Baku, în proba scurtă (500 m), așa cum o făcuseră în mai, la CE.

Cronometrate în 1:50,925, reprezentantele țării noastre au reușit să revină în a doua parte a cursei, depășind Ungaria și terminând în urma Serbiei. Aceasta este prima medalie câștigată de țara noastră în istoria Jocurile Europene, competiție ce se află la prima ediție și care se desfășoară în capitala Azerbaidjanului.

Frumoase și talentate, Roxana și Elena au confirmat astfel că rămân principalele pretendente ale României pentru calificarea în concursul olimpic de kaiac-canoe de anul viitor, de la Rio. Pentru a ajunge acolo, ele trebuie să se claseze între primele 6 la Mondialele din luna august, de la Milano. Reușita lor demonstrează încă o dată eficiența colaborării dintre Dinamo și Steaua, cluburile la care sunt legitimate Roxana Borha și Elena Meroniac.

Roxana și Elena sunt de loc din Moldova, devenit, de mult timp, leagănul sporturilor pe apă din România. Borha s-a născut la Vatra Dornei, iar Elena – la Câmpulung Moldovenesc.

Tot marţi, sportiva română Florentina Caminescu, vicecampioană europeană anul acesta pe 1.000 m, a ocupat locul 10 în proba de kaiac simplu pe 5.000 m, marți, la Jocurile Europene de la Baku (Azerbaidjan).

 
 

Urmărește-ne pe Google News