“Nu mi-a plăcut primul gol al Barcelonei, cel de 1-1. A fost o eroare a asistentului, un ofsaid clar nesemnalizat”, a sărit ca ars portughezul Jose Mourinho, antrenorul Realului. Fără să facă o partidă mare, “albii” au blocat Barca în prima parte. Ba, Ronaldo a deschis scorul în minutul 54. Dar, două minute mai târziu, s-a consumat faza incriminată de “Mou”, momentul psihologic al partidei: lansat de Mascherano, Pedro a înscris pe lângă Casillas. Când a primit pasa, atacantul “blaugrana” se afla în ofsaid. Arbitrii nu au semnalizat poziţia neregulamentară şi au validat reuşita. Catalanii s-au dus apoi la 3-1, goluri Messi, din penalty, şi Iniesta, însă madrilenii au rămas în calcule pentru trofeu, graţie unei erori a portarului Victor Valdes.
În minutul 85, Adriano a pasat în spate, iar goalkeeperul s-a complicat, în locul unei degajări simple, preferând să încerce să-l dribleze pe Di Maria. S-a împiedicat, iar argentinianul i-a subtilizat mingea şi a împins-o în plasă. Revanşa va fi miercurea viitoare, pe Santiago Bernabeu.