S-a terminat 0-0, un rezultat echitabil în opinia lui Mircea Rădulescu: ”Orice meci pleacă de la evaluarea rezultatului. Concluzia: ambii antrenori, Hagi și Mangia, s-au mulțumit cu un egal. Au urmărit, în primul rând, să nu ia gol. Atât de mult au pregătit acest joc încât aproape fiecare tranziție apărare-atac sau atac- apărare s-a realizat cu calificative superioare. Din cauza aceasta, au cam lipsit ocaziile de poartă, cu toate că s-a început ca la un meci de box, în care ambii combatanți au încercat un KO cât mai rapid.
Am remarcat și faptul că echipele au arătat un nivel superior în ceea ce privește pregătirea fizică, dar acest lucru n-a fost suficient pentru un spectacol fotbalistic de apreciat. Hagi a folosit sistemul 4-3-3, în timp ce Mangia i-a opus un 3-4-3, însă, pe parcursul jocului, echipele au ajuns să joace și în alte sisteme. Asta pentru că jucătorii s-au mișcat continuu, au ținut ritmul, ceea ce reprezintă un punct pozitiv pentru Hagi și Mangia, doi dintre cei mai valoroși antrenori din Liga 1.
Barometrul antrenorilor. Circulația mingii, factor deficitar
La minusuri, execuțiile tehnico-tactice. Spațiile au fost mici, așa că pasele s-au dat de multe ori la bătaie. Au fost numeroase momentele în care s-a mers din duel în duel, de la nivelul unei perechi de jucători la nivelul altei perechi. Factorul cel mai deficitar: circulația mingii!
Este însă, pe undeva de înțeles, pentru că din propria experiență, după pauza dintre tur și retur, echipele ajung într-o formă bună de joc între etapele 3 și 5. Niciodată nu m-am așteptat la jocuri foarte bune din prima etapă a sezonului de primăvară. Asta pentru că intervine crisparea, ca efect al pregătirii de iarnă”.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!