În opinia lui Mircea Rădulescu, acestă partidă a făcut o bună propagandă fotbalului: ”Prima remarcă remarcă: pe măsură ce ne apropiem de finalul campionatului, meciurile devin mai dramatice. Avem patru echipe, CFR Cluj, FCSB, Viitorul și CSU Craiova, care se luptă să câștige titlul sau să prindă un loc în cupele europene, așa că în meciurile directe dintre ele se întâmplă lucruri imprevizibile.
Așa a fost și la partida CFR Cluj – Viitorul. Golul lui Vincius, care, aproape nemarcat, a trimis mingea în plasă, în urma unui corner sau primele două reușite ale jocului – Rivaldinho (14) și Camora (57) – ce au venit și cu concursul portarilor. A doua remarcă: configurația celor două echipe a fost diametral opusă în ceea ce privește media de vârstă. La CFR Cluj au fost majoritari jucătorii cu experiență, în timp ce la FC Viitorul au predominat cei tineri.
Însă, lucru extrem de important, primul criteriu în fotbal nu-l reprezintă media de vârstă, ci randamentul. Am remarcat faptul că, în lipsa liderului de echipă, Țucudean, jucătorii de la CFR Cluj au fost foarte bine motivați. Cele două echipe au început în aceeași formulă, 4-3-3, însă fotbaliștii aflați în compartimentul ofensiv au avut o zonă de activitate extrem de mare.
La CFR am remarcat șase fotbaliști cu profil ofensiv, în timp ce Viitorul a avut cinci. În acest duel tactic al antrenorilor Dan Petrescu și Gică Hagi, ultimul a făcut, în prima repriză, o mișcare inteligentă. Cunoscut fiind faptul că CFR Cluj e o echipă solidă, organizată, care greu primește gol, Hagi le-a cerut jucătorilor săi să joace rapid. Și-a băgat, cum se spune, adversarii în altă viteză, iar roadele s-au văzut, la pauză Viitorul conducând cu 1-0.
Am remarcat și jocul din această primă repriză, care s-a apropiat de cerințele unei partide din cupele europene. Mă bucur că am văzut un meci în care, în ciuda luptei pentru puncte, rivalitatea s-a tranșat prin calitatea fotbalului, nu prin contre și faulturi. CFR Cluj a revenit spectaculos în partea secundă și a reușit să întoarcă soarta meciului, ajutată și de ”rezervele” trimise pe teren de Gică Hagi, care nu s-au ridicat la valoarea titularilor.
Prin fotbalul prestat în această partidă dificilă, CFR Cluj și-a luat examenul de campioană. Cred că CFR Cluj merită titlul în acest sezon, cu toate că lupta pentru campionat încă nu s-a încheiat, ardelenii mai având de dat trei examene grele”.