Mihai Teja, antrenorul bucureștenilor, și Devis Mangia, omologul lui de pe banca oaspeților, au pregătit meciul foarte bine. Acest lucru s-a văzut inclusiv în atitudinea fotbaliștilor, care au intrat pe teren montați și deciși să câștige.

Atuul lui Teja au fost fundașii laterali. Benzar și Morais au făcut diferența. De mult n-am mai văzut fundași laterali atât de ofensivi și de eficace. Dincolo, Mangia a avut doar un lateral de meserie, pe Bancu, pentru că ceilalți au fost indisponibili. Prin urmare, a trebuit să improvizeze, folosindu-l pe banda dreapta pe Donkor, care a demonstrat clar că nu e locul lui acolo. Ghanezul a fost una dintre slăbiciunile Craiovei atât pe faza defensivă, cât și în atac, unde aproape că n-a contat.

Arbitrajul, sub nivelul jocului

Un alt avantaj al FCSB a fost Pintilii, care a jucat bine rolul de coordonator, atât timp cât l-au ținut balamalele. În urma acestui rezultat, Craiova a ieșit din lupta pentru titlu, pentru că, pe lângă distanța de șapte puncta față de primul loc, nu dispune de un lot la fel de numeros și de valoros ca cel al lui FCSB.
Din păcate, arbitrajul nu s-a ridicat la nivelul spectacolului oferit de jucătorii celor două echipe. Trei dintre acțiunile de finalizare au fost decise de arbitri. Benzar a avut un gol anulat, reușita lui Man a fost suspect de ofsaid, iar penalty-ul la Bărbuț a creat, de asemenea, discuții.

Două cuvinte și despre miracolul reușit de Bergodi la Voluntari (2-1 în deplasare cu Chiajna). Până la sosirea italianului, mai toată lumea credea că echipa nu mai poate fi salvată, dar tactica lui și felul de a-I mobiliza pe jucători au dat rezultate. La Chiajna n-am avut nici un moment impresia că Voluntari ar putea încheia meciul fără cele trei puncte. Bergodi a preluat o echipă prăbușită pe care a readus-o la viață, aidoma meșterului talentat care reușește să ridice o construcție frumoasă cu cărămizi luate de la demolări.

Poate te interesează și Liga Profesionistă de Fotbal susține lupta ANAD împotriva dopingului. ”E nevoie de o mărire a numărului de controale”

 
 

Urmărește-ne pe Google News