Partida a fost echilibrată în prima jumătate, clujenii conducând în mai multe rânduri pe tabelă, însă nu la o diferenţă mai mare de patru puncte. Steliştii au intrat cu un avantaj de 11 puncte la pauză, 53-42, nesatisfăcător însă pentru antrenorul Niksa Bavcevic.
Cele zece minute petrecute în vestiar la pauză i-au transformat pe roş-albaştri, care au dominat categoric în sfertul al treilea, atunci când au marcat 27 de puncte şi au primit doar 12. Sfertul al patrulea s-a jucat doar pentru statistici, deznodământul meciului fiind deja evident.
Steaua a avut şase jucători cu cel puţin zece puncte marcate, lider fiind Titus Nicoară, cu 19 puncte şi un procentaj fabulos de la aruncările din acţiune, 90 la sută (nouă reuşite din 10 încercări).
Goran Ikonic a fost şi el aproape perfect din spatele semicercului, cu patru coşuri din cinci încercări şi a marcat în total 16 puncte, la fel ca şi Bill Amis şi Travis Watson.

Terell Everett şi Mihai Paul au contribuit fiecare cu câte zece puncte, ceilalţi doi marcatori ai echipei fiind Ionuţ Drăguşin cu şapte puncte şi Pani Barac cu cinci.
Chiar dacă nu a marcat, Adi Tudor s-a remarcat prin cele cinci pase decisive, trei intercepţii şi două recuperări.
Niksa Bavcevic a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziţie şi niciun jucător nu a petrecut mai mult de 25 de minute pe parchet în acest meci.
Pentru Steaua urmează un duel de cinci stele, cu CSU Asesoft Ploieşti, campioana României şi echipa care a început perfect sezonul european, cu o victorie importantă în Rusia, la Volgograd.
Partida cu Asesoft se va juca pe 25 octombrie, de la ora 20.30, în Arena Mihai Viteazul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News