”Ședința Comisiei de Disciplină a fost egală cu 0. Comisia, Secretarul General, juristul FRB care este și membru în Comisie (practic “to go guy”-ul baschetului românesc când vine vorba de regulamente și litera legii), toți cei prezenți în acea sală de ”înaltă rejudecată” au aflat ca i-au chemat degeaba la București pe sportivi și că ei s-au reunit de pomană. Li s-a adus la cunoștință faptul că există în lege excepția autorității de lucru judecat și că pentru această comisie, fiind una arbitrală, se aplică dreptul comun. Astfel, ei nu au avut cadru legal să reanalizeze, rejudece, revoteze etc. Și totul s-a oprit atunci. A rămas cum se stabilise prima dată, în maniera în care s-a luat acea hotărâre. Film mut”, a declarat Ionuț Georgescu, team-managerul lui CSU Sibiu.
Clubul de pe Cibin așteaptă acum oficializarea deciziei FRB în cazul Torok, urmând a se adresa Tribunalului Sportiv de la Lausanne.
–––––-
La scurt timp după comunicatul de presă emis de către CSU Sibiu, baschetbalistul Rolland Torok a făcut publice primele declarații referitoare la suspendarea de patru luni dictată de Comisia de Disciplină.
Orădeanul legitimat la CSU Sibiu afirmă că nu a refuzat niciodată naționala României și că se simte neînțeles ca om și nerespectat ca sportiv.
Aș dori să fac publice scrisoarea adresată exclusiv domnului președinte al Federației Române de Baschet, Horia Păun, și biletul de avion cumpărat de mine încă din 28.06, pentru a ajunge la echipa națională. De la Comisia de Disciplină care mi-a judecat cazul pe 26 august nu am primit nicio înștiințare, nicio solicitare a unui punct de vedere…
Nu voi face pentru moment alte declarații. Vreau doar să știți că niciodată nu am refuzat echipa națională. Mereu am jucat cu dorință, ambiție, determinare și mândrie. În acest moment, mă simt neînțeles ca om și nerespectat ca sportiv. Nu este deloc ușor pentru mine, pentru familia mea și pentru clubul la care voi juca dar din această situație știu că voi ieși mai puternic și mai determinat. Am încerede că în cele din urmă va fi bine…Vă mulțumesc pentru toate gândurile bune!
În interviul acordat publicației 24secunde.ro, antrenorul Tudor
Costescu a afirmat că l-a deranjat faptul că Rolland Torok a vrut să se
prezinte la lotul național în condițiile impuse de el, Costescu fiind
inflexibil cu privire la o absență de câteva zile.
Datorită poziției în care sunt îmi iese din cap orice idee că
aș putea avea o chestiune personală cu cineva. Cu atât mai mult cu cât
cei doi jucători, care au fost expuși unei asemenea situații, sunt în
continuare băieți deosebiți și jucători cu care am avut relații
excepționale. Mai mult, ei nu și-au manifestat dorința de a nu se
prezenta la lot. Lucrul care m-a deranjat pe mine foarte tare este că ei
au vrut să se prezinte în condițiile impuse de ei. Adică, știindu-i de
mai mult timp nu m-aș fi așteptat la așa ceva. Eu nu pot să le impun
lor. Eu am făcut convocatorul. Federația l-a trimis. Departamentul
Tehnic i-a informat. Ei pot alege dacă se prezintă sau nu. Din păcate,
probabil neinspirat sfătuiți, au încercat să împace și capra și varza.
Interesant este că antrenorul naționalei, Tudor Costescu, este surprins și de faptul că informarea privind accidentarea lui Nandor Kuti a fost transmisă către FRB de către agentul sportivului. Tehnicianul pare că dorea și suspendarea lui Kuti.
Părerea mea este că trebuie să
tratăm lucrurile și să înțelegem că echipa națională este mai presus de
orice interes personal meschin, de moment sau a unei entități. Vă spun
altceva: nu înțeleg de ce informarea trimisă către FR Baschet, referitor
la Kuti Nandor, este făcută de o persoană fizică, respectiv presupusul
agent al jucătorului, care ne anunță cu trei zile înainte de reunire că,
Kuti este accidentat. Nu respectă regulamentele FR Baschet. În plus,
echipa națională sau antrenorul echipei naționale nu prea are motive ori
substrat legal să interacționeze cu agentul unui jucător. Cu atât mai
mult cu cât relația mea cu Kuti a fost, până în acest moment și sper că
acest lucru nu se va schimba pe viitor, sinceră și deschisă. Asemenea
relației mele cu Torok. Se întâmplă niște lucruri care pe mine mă fac să
mă gândesc că acești băieți nu au luat cele mai bune decizii în data de
21 iulie.
Comisia de Disciplină a FRB s-a intrunit pe 26.08.2019.
În cadrul adunării s-au analizat, între altele, cazurile sportivilor Nandor Kuti si Rolland Torok – neprezentare la data convocării la echipa națională de seniori.
Torok a fost suspendat 4 luni, iar Kuti a fost iertat în baza unor documente medicale.
AICI, punctul de vedere al celor de la CSU Sibiu în cazul Torok.