Nimeni nu se aștepta ca Steaua să obțină ușor calificarea deși era socotită favorită pe hârtie, însă puțini s-au gândit că disputa de marți seara, cu BC Mureșul va fi atât de îndârjită, de echilibrată. Iar dacă primele două ”sferturi” s-au încheiat la egalitate (19-19, respectiv 15-15), în al treilea ardelenii au avut un ușor avantaj (19-17) pentru ca în ultimul bucureștenii să reușească in extremis să egaleze situația din tur: 68-64. Nu oricum, ci după ce Titus Nicoară l-a blocat cu un ”capac” pe Ceskovici, sub panou, când mai erau 3 secunde de joc!

Steaua a menținut diferența de 4 puncte și după prima repriză de prelungire (75-71) pentru ca în următoarea să se detașeze și să se impună cu 86-78 sub privirile lui Virgil Stănescu, cel care și-a făcut recent retragerea și este acum doar manager al roș-albaștrilor.

Autor al unui double-double (20 de puncte marcate și 10 recuperări), Nicoară ne-a mărturisit la final că întâlnirea s-a transformat într-o luptă acerbă, că toți jucătorii au resimțit o stare de oboseală, dar că ambele echipe au oferit un spectacol pe cinste pentru toată lumea: ”Nu știu dacă am câștigat mai greu decât se prevedea. Mureșul este o echipă bună, cu jucători experimentați, care cunosc campionatul României. Nu știu dacă am fost mai buni. A fost o diferență foarte mică între cele două echipe. Nu este primul meci cu prelungiri pe care îl joc. Am și câștigat. Am și pierdut. Sunt lucruri care se întâmplă în baschet. Azi pierzi. Mâine câștigi. Important este să fii motivat să mergi mai departe”.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale

”Putem intra între primele 4”

Nicoară crede că Steaua poate încheia viitorul campionat între primele 4 echipe așa cum își dorește Virgil Stănescu. De aceeași părere este și Mihai Paul, cel care a marcat ultimele 3 puncte ale întâlnirii de marți: ”E posibil să ne clasăm între primele patru. Campionatul este echilibrat, sunt echipe puternice, însă și noi avem jucători experimentați, valoroși și cred că putem să ne îndeplinim obiectivul. Acum am avut un meci dificil contra unei echipe foarte experimentate, omogene, care joacă foarte tacticizat, în fața căreia e greu să ai contraatacuri. Acesta este unul dintre punctele noastre forte mai ales că acum n-am excelat la aruncările de afară. Mă bucur că au venit suporterii, că a fost sala plină. Vom avea nevoie de ajutorul lor pe tot parcursul sezonului”.

În prima etapă a Ligii Naționale, sâmbătă, Steaua va juca la Timișoara în timp ce BC Mureș va primi vizita lui Gaz Metan Mediaș.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Adevarul.ro
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Observatornews.ro
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI