Libertatea a realizat un interviu cu Emi, 20 de ani, 2.06 metri, la Cluj-Napoca, la Eurobasket 2017. Pivotul a vorbit despre cea mai lungă vară din cariera lui, dar și despre modul în care și-a construit cariera și despre pasiunile pe care le are.

Libertatea: O vară lungă, Emi. Promovare cu lotul U20 în primul eșalon european, acum Eurobasket 2017. Cum e?
Emanuel Cățe: Într-adevăr, am avut o vară lungă! Am început de la jumătatea lunii iunie, când am intrat în cantonament cu lotul U20, a urmat Europeanul de la Oradea, pe care l-am și câștigat, a fost apoi pregătirea cu seniorii. E frumos, ce să zic!

În această vară a fost desemnat MVP al Campionatului European U20 masculin Divizia B, competiție pe care a câștigat-o alături de naționala României, după victorii cu Rusia sau Croația. Emi a avut medii de 15.7 puncte, 12.7 recuperări, 2.5 pase decisive, 2.5 capace și 1.5 intercepții pentru 25.2 la eficiență în 32.3 minute pe partidă la competiția desfășurată în această vară la Oradea.

Baschetbalistul Emanuel Cățe se visa Roger Federer: ”Sunt în formă pentru Ungaria”

Cum ești fizic? Au fost deja trei meciuri intense la Eurobasket
M-am îngrijit foarte bine, sunt ok, sunt în formă pentru meciul cu Ungaria!

Tu te-ai apucat de baschet în 2009 și, după doar 8 ani, ești la Eurobasket…
A fost un drum foarte greu, cu multe schimbări, dar îmi pare bine că am ajuns până aici, că am trecut peste obstacole.

”De fapt, Emi a ajuns întâmplător pe terenul de baschet. A început cu tenisul de câmp. Ne-am mutat dintr-un cartier în altul, a schimbat și școala, și sportul. Avea doi colegi de clasă care făceau baschet și a mers și el. Uite așa i s-a schimbat destinul!”, a povestit tatăl jucătorului, Emanuel Mihail, fost fotbalist la nivel amator.

Baschetbalistul Emanuel Cățe se visa Roger Federer, dar ar putea ajunge ca LeBron!

De ce așa de târziu la baschet?
Am făcut sport de mic, am început cu tenisul, părinții mă mutau cu școala după sportul pe care îl făceam.

Emi a început să practice baschetul în 2009, cu antrenorii Daniel și Cristina Anica, de la ACS Baller. A fost legitimat prima oară la Dinamo – CSȘ 6, unde, până în 2012, s-a pregătit cu antrenorul Victor David. Din 2012, s-a transferat la ACS Dan Dacian, unde a jucat sub “comanda” antrenorului Igor Georgiev. În 2015, Emanuel Cățe devenea primul jucător român de baschet care evoluează în Liga Endesa. Tânărul jucător originar din București a fost împrumutat de Real Madrid la clubul din Sevilla, echipă care, în ultimii ani, i-a dat baschetului mare pe Tomas Satoransky sau Kristaps Porzingis. Remarcat la CE sub 16 ani de la Sarajevo (Bosnia-Herțegovina), în 2013, Emanuel a primit o ofertă de la Real Madrid. A fost testat și acceptat de marele club din capitala Spaniei. La Real, cu slovenul Luka Doncici coleg (împotriva căruia a evolua marți seară, în Betis – Real), s-a școlit în viață și în baschet. A avut rezultate excelente la nivel de juniori. De asemenea, cu madrilenii a ocupat locul secund în cel mai puternic turneu de juniori din Europa, Nike International Junior Tournament.

Puteai ajunge un Federer, acum vrei ca LeBron James!
Și acum mă mai uit la tenis, la toată lumea, de la Federer la Simona Halep a noastră! Când am timp și prind meciuri la televizor, mă uit cu plăcere! Și da, n-am avut un model de jucător anume când eram mic, dar acum îl admir pe Lebron. Cine știe, poate într-o zi voi ajunge și eu în liga profesionistă nord-americană. Numai timpul va decide, eu îmi doresc, vă dați seama, fac tot ce-mi stă în putere.

Baschetbalistul Emanuel Cățe se visa Roger Federer. ”La Prat, echipa se va face în jurul meu”

Unde vei juca sezonul viitor?
Am semnat in liga a doua din Spania, la Prat, unde voi avea minute mai multe multe. Practic, echipa se va construi în jurul meu!

Emanuel Cațe, ex-Betis Sevilla, va juca în sezonul 2017/18 pentru CB Prat, în cel de-al 2-lea eșalon baschetbalistic al Spaniei. Românul în vârstă de 20 ani a fost cedat sub formă de împrumut de Real Madrid. În competițiile interne iberice, sportivul originar din București are licență JFL, adică este considerat un jucător format în Spania. În sezonul 2016/17, CB Prat s-a clasat pe locul 13 în LEB Oro (al 2-lea eșalon din Spania). Această echipă a promovat din cel de-al 3-lea eșalon în 2014.

Baschetbalistul Emanuel Cățe se visa Roger Federer: ”Cu Ungaria trebuie să arătăm a echipă”

Cum va fi cu Ungaria?
Trebuie să arătăm ca o echipă, o să ne jucăm șansa cât de bine putem! Suporterii să fie siguri că ne vom face datoria. Eu vreau să joc cât de bine pot, să arăt tot ce știu

VIDEO/ Maghiarii din naționala de baschet n-au auzit de rivalitatea cu România. Adam Hanga are un salariu uriaș la FC Barcelona, antrenorul Ivkovici a fost coleg cu Toni Alexe

Greu fără coordonator de joc?
Păcat de americanul Giordan Watson, a stat două luni cu noi, știa toate schemele, era adaptat bine, dar nu s-a putut finaliza naturalizarea lui. Federație știe mai multe. Oricum, cine a jucat pe poziția lui, a făcut tot ce a depins de el.

Ce mesaj ai pentru fani, meciul cu maghiarii e al marilor orgolii?
Să facă o atmosferă foarte frumoasă, ne ajută mult. Iar noi trebuie să le facem o bucurie marți seară.

Emi a intrat la Liceul Gheorghe Lazăr, din București, cu medie mare, a făcut clasele a 10-a, a 11-a și a 12-a în Spania, unde a absolvit și BAC-ul. Acum s-a înscris la o facultate din București.

În sezonul 2014/2015, Cățe a realizat un Perfect Season, câștigând titlul Spaniei cu Real Madrid, Torneo de de LHospitalet și Adidas NGT, varianta Euroligii la juniori, într-o finală epică împotriva echipei Steaua Roșie.

”Mie îmi plăcea foarte mult stilul lui Andrei Kirilenko, iar acum incerc să adopt din stilul lui Felipe Reyes. Consider că pot ajunge să un joc asemănător cu al lui, într-un viitor apropiat. Muncind din greu. Îmi place foarte mult să conduc. Și ca alt sport, mă relaxez la ping pong” – Emanuel Cățe, pentru Libertatea.
Foto: Marian Burlacu

Citiți și Povestea lui Emanuel Cățe, uriașul care joacă în prima ligă din Spania. Marți seară, a învins cu Betis pe Real Madrid, fosta lui echipă

România – Ungaria, la Eurobasket 2017 (marți, 20.30, TVR2). Meciul marilor orgolii. Peste 9.000 de oameni așteptați la Sala Polivalentă din Cluj Napoca

 
 

Urmărește-ne pe Google News