„Este o onoare pentru noi faptul că munca şi eforturile noastre sunt apreciate de statul român la cel mai înalt nivel, mai ales că vorbim despre sportivi care de-a lungul timpului au făcut foarte multe sacrificii pentru a face parte din lotul naţional, unii dintre aceţtia fiind la lot de cel putin 8-9 ani, fără întrerupere”, a arătat preşedintele Federaţiei Romane de Kempo, Amatto Zaharia, în cadrul emisiunii „Ora de Kempo”, difuzata de Activ FM.
Decizia preşedintelui a fost luată în urma propunerii venite la iniţiativa şefei Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, Doina Melinte, care a demonstrat încă o dată că se află alături de sportivii români. Campionii de la kempo vor primi decoraţiile şi diplomele prezidentiale în cadrul unui eveniment organizat special pentru aceştia, la mijlocul lunii februarie.