ACTUALIZARE 2 ianuarie 2018. Garbine Muguruza nu a putut incheia partida cu Aleksandra Krunici, abandonând in setul decisiv, la scorul de 7-5, 6-7, 2-1. Pentru accederea in turul al doilea de la Brisbane, iberica a primit 55 de puncte, cu 25 mai mult decât a primit Simona pentru calificarea în turul II de la Shenzhen. Cum diferența dintre cele două era, la începutul săptămanii, de 40 de puncte, Simona nu mai poate fi depășită de iberică.

Caroline și Karolina Pliskova au și ele sanse la prima poziție, însă distanșa dintre Halep și cele două adversare este mai mare, astfel că e nevoie ca acestea să aiba evoluții foarte bune la primele turnee din 2018.
––

Halep este jucătoarea de bătut, în tenisul mondial. Simona a devenit oficial numărul 1 WTA pe 9 octombrie 2016, după finala de la Beijing, iar de atunci nu a mai fost dată jos de pe soclu, nemaidisputându-se turnee de nivel mare.

Sfârșitul de an aduce primele provocări. După demonstrativul câltigat în Thailanda, Simona va fi testată serios în săptămâna 31 decembrie – 6 ianuarie. Românca va fi prezentă la Shenzhen (China), iar cele care o pot detrona, Garbiñe Muguruza (2 WTA) și Caroline Wozniacki (3 WTA), evoluează, în același interval, la Brisbane (Australia), respectiv Auckland (Noua Zeelandă).