Tehnicianul campioanei Germaniei anticipează înaintea semifinalei Ligii Campionilor dintre Bayern Munchen şi Real Madrid un duel deschis care se va juca pe două temple ale fotbalului, referinţă la stadioanele Santiago Bernabeu şi Allianz Arena, relatează agenţia EFE.
”Este un duel al giganţilor. Două echipe cu o mare tradiţie în fotbalul european. Se va juca în două temple ale fotbalului. Va fi la fel de important şi pentru jucători. Cu Madrid îmi amintesc că nu am jucat doar strălucitor. Aceste partide vor fi definite de detalii, va fi un duel complet deschis”, a declarat Heynckes, care a câştigat Liga Campionilor cu Real Madrid în 1998 (1-0 cu Juventus în finala de la Amsterdam).
Cu Heynckes, Bayern Munchen a reuşit tripla în sezonul 2012/2013, în campionat, cupă şi Liga Campionilor. În acel sezon, bavarezii au eliminat pe parcurs Juventus şi Barcelona, când prima manşă a avut loc de asemenea în Germania.
Citește și: Doi piloți din Republica Moldova, luați ostatici de talibani de peste doi ani. „Încă mai suntem în viaţă, suportăm chinurile şi greutăţile”