Aproape 5.000 de jucători au participat în 2010 la competiţiile organizate de BCR Tenis Partener. Mulţi dintre ei chiar au parcurs mii de kilometri pentru a ajunge turneele din ţară, deplasându-se de la Zalău la Mamaia sau de la Bucureşti la Arad.
Finalele din turnee s-au trăit la intensitate maximă, bucuriile şi momentele de deznădejde fiind trăite extrem de intens de jucători. La finalul fiecărui turneu, cei mai buni au primit premii din partea organizatorilor.
La înscrierea în circuit, fiecare utilizator trebuie să îşi aleagă un nivel de joc, între 5-9, apoi să se aleagă turneele la care vrea să participe. Ei vor fi acceptaţi pe tabloul de joc dacă vor avea suficiente puncte în clasament, puncte care pot fi obţinute atât din meciuri partener, cât şi din participarea la turnee.
Turneele, care se dispută săptămânal, sunt diferenţiate, în funcţie de importanţă, pe trei nivele: Silver, Gold şi Platinum, respectând modelul circuitului ATP.
Iată câteva statistici ale BCR Tenis Partener:
– 4.768 de jucatori inscrisi in circuit
– 43 de orase organizatoare,
– 78 de cluburi de tenis din tara,
– 297 de comunitati implicate
– 4 turnee Platinum (circa 200 de participanti/turneu)
– peste 30 de turnee Gold (circa 90 de participanti/turneu)
– peste 100 de turnee Silver (circa 60 de participanti/turneu)
– peste 13.000 de meciuri jucate
– peste 360 de terenuri
– peste 20.000 de mingi folosite
– peste 10.000 de locuri pe tabloul de concurs
– peste 30.000 de litri de apa consumati
– peste 700.000 km parcursi de jucatori de la un turneu la altul
– peste 700 de persoane implicate in organizarea si supervizarea turneelor
– peste 73.000 de vizite pe site-ul circuitului
– peste 27.000 de mesaje schimbate intre jucatori, pe site-ul oficial: bcr.tenispartener.ro