Atacantul ivorian Wilfried Bony tocmai a fost cumpărat de Manchester City de la Swansea cu 35 de milioane de euro, mai mult cu vreo 10 milioane faţă de suma pe care Steaua ar fi încasat-o dacă ar fi jucat în grupele Ligii Campionilor.

Africanul în vârstă de 26 de ani a fost adus în Europa de Sparta Praga, în 2007. La gruparea cehă a jucat 73 de partide şi a punctat de 24 de ori. În ianuarie 2011, Bony a fost vândut de Sparta olandezilor de la Vitesse Arnhem contra sumei de 4 milioane de euro, iar Swansea a plătit 13 milioane de euro în vara trecută pentru a-l avea.

Acum, Bony a fost achiziţionat de şeicii de la Manchester City contra sumei de 37 de milioane de euro.

În 2010, când a venit la Steaua, Victor Piţurcă i-a cerut lui Gigi Becali să plătească 1,5 milioane de euro celor de la Sparta Praga pentru Bony, însă Gigi Becali nu s-a lăsat convins. Latifundiarul era înnebunit să-l transfere pe Mihai Costea, jucător pe care, până la urmă, a dat 1,4 milioane de euro! Şi care acum câştigă 13.000 de euro lunar, deşi nu mai joacă din toamna anului 2013!

Bony avea atunci un preţ modic în comparaţie cu calităţile demonstrate, dar degeaba: Gigi nu l-a vrut şi pace.

32 de partide şi 11 goluri are Wilfried Bony în naţionala Coastei de Fildeş.

 
 

Urmărește-ne pe Google News