Potrivit anumitor oficiali ai Bisericii, Gigi Becali vrea de mai bine de doi ani să pună mâna pe 15.000 de metri pătraţi din terenului mânăstirii. Afaceristul a încercat prin toate metodele. Înarmat cu nişte acte de proprietate, pe numele nepotului său Lucian Becali, miliardarul a încercat să convingă măicuţele, apoi reprezentanţii Bisericii, a donat bani, iar apoi a trecut la presiuni. Prin acelaşi nepot, latifundiarul a reproşat Bisericii că, în condiţiile în care el face donaţii de 2.000.000 de dolari, nu îi cedează terenul mânăstirii, de pe Şoseara Pipera- Tunari. Valoarea terenului ajunge la ameţitoarea sumă de 30.000.000 de euro. Numai că Biserica nu-i poate da terenul. Pentru că nu este al ei. Este al statului, care a dat mânăstirii terenul spre folosinţă, cât timp vor exista biserica, chiliile şi căminul de bătrâne. “Am făcut o adresă la Guvern, pentru că terenul este al statului, iar acesta ne-a comunicat că noi nu avem dreptul să cedăm terenul. Dreptul de folosinţă este inalienabil, adică nu poate fi transmis”, ne-au declarat surse bisericeşti.

Lucian Becali are un titlu de proprietate

Cert e că pe acea porţiune de teren Lucian Becali are un titlu de proprietate, eliberat de Consiliul Judeţean Ilfov. Terenul ar fi aparţinut unor acţionari ai societăţii IAS Mogoşoaia şi ar fi fost cumpărat de Lucian Becali în 1999. Sursele noastre afirmă că povestea titlului de proprietate e şi ea înconjurată de mister, în condiţiile în care arhiva IAS Mogoşoaia ar fi fost distrusă între timp. Pretenţiile lui Becali se extind şi asupra unui teren învecinat care aparţine Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

Le-a cerut banii înapoi

În urmă cu câteva zile, sub pretextul că lucrările la Catedrala Neamului nu au început, Gigi Becali le-a cerut preoţilor să-i dea înapoi donaţia de două milioane de dolari. Miliardarul a afirmat atunci că vrea să trimită banii “în cele zece conturi deschise pentru călugării de la Athos”. Patriarhia Română a confirmat demersul omului de afaceri şi, pe tonul cel mai calm, l-a trimis la plimbare afirmând că “bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel – contribuţii, donaţii, succesiuni – precum şi orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare”.

Cei 2.000.000 $ donaţi de Gigi au fost cheltuiţi

Cât despre cele două milioane de dolari donaţi de Becali, Patriarhia susţine că au fost în parte cheltuiţi. “Cu bucurie, aducem la cunoştinţă domnului George Becali faptul că, până în prezent, o parte din suma donată a fost alocată de Patriarhia Română pentru plata proiectului de infrastructură a viitoarei catedrale şi a unor studii tehnice de specialitate necesare începerii propriu-zise a lucrărilor de construire care vor demara în primăvara anului viitor“, au spus reprezentanţii Bisericii.

Ce zic avocaţii lui Becali

Avocaţii lui Gigi Becali susţin că persoana pe care o reprezintă deţine titlul de proprietate şi că în ultimii zece ani nici statul român, nici Biserica nu au depus vreo acţiune de nerecunoaştere a proprietăţii.

Urmărește-ne pe Google News