”Am avut oferte să fac o carte, unde să-mi public amintirile, dar nu vreau să scriu. Nu încă. Poate că la o vârstă mai înaintată, după 60 de ani, o să public o carte, dar nu ştiu dacă va fi aşa de interesantă. S-au scris multe despre mine, se ştiu foarte multe despre noi, fotbaliştii care am câştigat trofee, aşa că nu cred că va fi aşa de interesant”, a spus Belodedici, la postul de televiziune Digi 24.
”Mi-ar fi greu să mai plec, să nu o văd pe mama”
În 1988, Belodedici a riscat enorm şi a fugit în Iugoslavia, asumându-şi inclusiv o suspendare de un an, într-un moment în care cariera lui era la maximum. Odată cu înaintarea în vârstă, Belo şi-a reconsiderat poziţia faţă de ţara în care s-a născut şi susţine că n-ar mai pleca nicăieri, cu toate că acum n-ar mai fi nicio piedică.
”Au existat momente în care m-am gândit să rămân în Spania, dar n-am putut face un astfel de pas. Eu sunt foarte ataşat de familie, de cei dragi, de-aici, de-acasă. Mi-ar fi greu să nu o văd pe mama. Să nu străbat drumul acela până la mine în Socol, pe malul Dunării”, a mai menţionat Belodedici.