România speră să învingă Grecia în debutul preliminariilor Campionatului European 2016, mai ales că partida de la Atena se va disputa fără spectatori. Fostul fundaş al echipei naţionale, Miodrag Belodedici nu este atât de optimist şi speră că ”tricolorii” nu vor repeta greşelile din prima manşă a barajului pentru Campionatul Mondial, când au fost învinşi de greci cu 3-1.

„Trebuie neapărat să plecăm din Grecia cu un rezultat bun, să încercăm să nu pierdem. Pe vremea când eram jucător, intram pe gazon cu gândul că vom face un meci bun, mereu ne gândeam să ieşim măcar cu un punct de pe terenul adversarilor. Cred că şi un rezultat de egalitate ar fi foarte bun, dar esenţial este să nu repetăm greşelile din meciul trecut”, a declarat Belodedici pentru Evenimentul Zilei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News