Peste 600 de copii participă la Cupa SportTeam, însă, înaintea startului, joi seară, a fost organizat un meci demonstrativ, în care foste glorii ale fotbalului intern, printre care şi componenţi ai Generaţiei de Aur, au oferit o reprezentaţie de marcă. La baza sportivă Agronomia, au evoluat Stelea, Prodan, Belodedici, Falemi, Robert Niţă, Măldărăşanu, Florentin Rădulescu, Bădoi sau Bolohan.
Turneul de juniori, care a debutat vineri, reuneşte la start 40 de echipe, reprezentând 20 de cluburi din ţară. Turneul e organizat pe patru categorii de vârstă, respectiv pentru juniorii născuţi în 2001, 2002, 2003 şi 2004. Meciurile se vor desfăşura pe cele patru terenuri ale complexului (două terenuri cu iarbă şi două terenuri cu suprafaţă sintetică). Structura de desfăşurare a turneului are ca format grupe de calificare, jocuri de clasament, semifinale şi finale. Festivitatea de première va avea loc la Complexul Federatiei Române de Atletism Bucureşti, duminică, de la ora 14:00, când vor fi din nou prezenţi Falemi , Florentin Rădulescu şi Robert Niţă, care vor înmâna premiile şi trofeele. Festivitatea va fi prezentată de Mihai Dedu.

Pentru mai multe informaţii privind desfăşurarea turneului puteţi accesa site-ul oficial al competiţiei, cupa.sportteam.ro.
Foto: Gazeta Sporturilor

 
 

Urmărește-ne pe Google News