„La Atena s-au nascut campioanele viitorului”
La finalul concursului olimpic de gimnastica, antrenorul coordontor al echipei feminine, Octavian Belu, era un om fericit. Avea si de ce. Antrenorul roman a facut o descriere a ceea ce s-a petrecut la JO.
Despre organizare: „Totul a fost perfect. De la cazarea in satul olimpic pana la cele mai mici amanunte legate de sala de concurs si de antrenament. Oamenii au fost mereu respectuosi, mereu gata sa te ajute daca aveai nevoie de ceva. in plus, culorile alese pentru sala au fost foarte frumoase, fiind o adevarata placere sa concurezi pe alb-albastru. Le multumesc tuturor in numele intregii echipe a Romaniei”.
Despre prestatia romancelor: „Eu zic ca am avut o prestatie foarte buna. Rezultatul este unul istoric, avand in vedere situatia din urma cu doi ani, cand nu am avut echipa cu care sa participam la Campionatele Europene de la Patras. Ma bucur ca si de data aceasta am luat patru titluri din sase posibile, cu toate ca am participat cu niste fete care, acum doi ani, nici nu-si imaginau ca pot ajunge la Jocurile Olimpice. Iar Catalina a fost una dintre ele. Marea surpriza pentru mine a reprezentat-o aici, insa, Daniela Sofronie”.
Despre viitor: „Aici, la Atena, s-au nascut campioanele viitorului. Sper ca macar una dintre ele sa participe la Olimpiada de la Beijing, intregind astfel grupul format din Nadia Comaneci, Lavinia Milosovici, Gina Gogean si Simona Amanar, care sunt singurele gimnaste romance participante la doua editii ale Jocurilor Olimpice. Pana in 2008, insa, mai avem de lucru la individual compus si la paralele. in ceea ce priveste plecarea noastra de la lotul de gimnastica, nu este momentul sa vorbim nimic acum. Eu va propun doar sa ne bucuram de aur!”.
Despre trecut: „Nu putem compara gimnastica de la Sydney cu cea de aici, de la Atena. Acolo au participat legende ale gimnasticii romanesti”.