Cei mai buni luptători din România sunt anunţaţi în programul primei galei Superkombat din 2015, programată pe 7 martie la Ploieşti şi care va programa, pe lângă meciuri internaţionale pe reguli de K-1, şi confruntări de MMA şi un meci între fete. În total, sportivi din 12 ţări vor participa la evenimentul transmis în direct pe 5 continente.
Superkombat revine în România cu o super-gală la Ploieşti, acolo unde noua senzaţie a categoriei grea în kickboxul mondial, Benjamin Adegbuyi, neînvins de doi ani şi jumătate, va fi capul de afiş, alături de fraţii Bogdan şi Andrei Stoica. Toţi trei vor fi protagoniştii unor super-fight-uri internaţionale care se anunţă extrem de disputate. Pe lângă aceştia, alţi maeştrii ai KO-ului, precum ploieşteanul Amansio Paraschiv sau Cristian Ristea ori Alex Filip.
”Sper să fac un meci extraordinar, să-i dau KO”, a spus Benny despre meciul pe care îl va avea la Superkombat Ploiești.
”Promoția Superkombat înseamnă enorm pentru mine. Este cea care m-a lansat și rămâne prima dragoste, este în suflet”, spune vedeta Superkombat despre promoția numărul 1 din Europa în materie de K1.
”Pentru anul acesta aș vrea să iau cât mai multe centuri, să fiu neînvins și să ajung cât mai sus în clasamentul mondial”, este obiectivul lui Benny pentru 2015.
“Ai greșit când ai acceptat lupta cu mine. Te voi distruge!”, i-a transmis, în final, Benny Adegbuyi, adversarului său.
[responsive-video player=”youtube” identifier=”Q4t7PXFRUNc” autoplay=”0″]
Biletele pentru gala Superkombat de la Ploieşti, din 7 martie, se pot cumpăra de AICI, cel mai ieftin costând 30 de lei, iar cel mai scump 200 de lei, tichete de acces în sala fiind disponibile şi la Sala Sporturilor din Ploieşti, stadionul Ilie Oană, pub-ul lui Leonard Doroftei şi în orice magazin Vodafone, Orange sau Germanos din ţară.