Supranumit Extraterestul, Hopkins a devenit, în 2011, cel mai vârstnic pugilist care a cucerit titlul mondial, după succesul înregistrat în faţa canadianului Jean Pascal, cel care deţinea centura de campion mondial WBC. Ulterior, americanul a fost deposedat de centură.

„Nu am secrete, însă atunci când urc în ring, sunt în război cu adversarul meu. De la naşterea mea, în 1965, am fost mereu special. Sunt, de asemenea, unul dintre sportivii cei mai ‘curaţi din istoria acestui sport”, a declarat Hopkins, la conferinţa de presă premergătoare meciului.

Adversarul său, Serghei Kov, promite că-l va trimite pe american în „lumea viselor”.

„După această partidă, el va putea începe o carieră în teatru sau în spectacole, deoarece vorbeşte bine. Este o legendă în sportul nostru, am înţeles că are o mare încredere în el, însă eu sunt cel care voi câştiga acest meci”, a declarat Kovalev.

Dacă se va impune, Bernard Hopkins ar putea boxa pentru titlul WBC, deţinut de canadianul de origine haitiană Adonis Stevenson (36 ani).

 
 

Urmărește-ne pe Google News